Întrebare: ce face un om al zilelor noastre, prea trăit în oraş, prea obosit de toxine şi prea dornic să se mai adune puţin? Răspuns: se duce la Centrul de Meditaţie „Copiii Soarelui” din Apuseni şi se pune pe treabă. Adică pe Vipassana. Înainte să plece în călătoria vieţii lui, omul nostru ştie în ce se bagă. Ştie că n-are voie, de exemplu, să vorbească. Sau, măcar, să emită vreun semn către cineva, să simuleze vreun „mulţumesc” către cea care-i aduce mîncarea. Sau ştie că trebuie să renunţe de bună voie şi nesilit de nimeni la orice fir de electronică ataşat fiinţei lui fizice, fără de care, de exemplu, în citadelă, ar fi considerat mort. Nu tu laptop, nu tu cameră foto, nu tu telefon, îţi dai seama. Ştie că ar fi bine să vină de acasă cu un sac de dormit, dar asta ar fi ultima chestie care nu i-ar conveni unuia plecat în pelerinaj să se regăsească pe sine în Apuseni. (De parcă-ţi trebuie să pleci în Apuseni ca să te regăseşti. Dar asta e altă mîncare de peşte. Pardon. „Copiii Soarelui” nu mănîncă peşte.)
Să nu vorbeşti!
Odată acceptate condiţiile, omul nostru e gata să se pună pe treabă. Aici, la Centru, are şansa unică-n viaţă şi irepetabilă să interacţioneze cu acest Nene, de profesie meditator-şef, despre care prea puţină lume ştie prea puţine lucruri. Dar cui îi pasă. Noi, aici, la „Copiii Soarelui”, am venit să ne regăsim pe noi, nu pe nenea ăsta care stă cu cinci rînduri de pături pe el şi are o privire cam ciudată. Dar nu de asta sîntem noi aici. Repet.
Am luat la cunoştinţă şi am înţeles programul. Semnăm cu mîna pe inimă, adică ne declinăm identitatea, ne spunem profesia, vîrsta, tot ce ne întreabă. Vine cu teritoriul, vorba americanului, iar, noi, aici, la „Copiii Soarelui”, sîntem gata să ne punem pe treabă. Acceptăm totul, facem orice ni se cere, pentru că vrem să ne regăsim odată!
Un curs de meditaţii de 10 zile nu ştiu dacă-ţi garantează Marea Întîlnire, dar în mod clar e menit să te pună pe traiectoria către tine. Programul e foarte dur: trezirea se face prin gong, la 4 jumate dimineaţa. Între 5 şi 6.30 medităm, între 6.30 şi 8 mîncăm şi ne odihnim, între 8 şi 11 medităm, după care urmează prînzul, iar meditaţie, seara un ceai, discurs, meditaţie, întrebări din public (singurul moment al zilei în care avem voie să vorbim) şi nani.
Nu vorbim dintr-o logică simplă: nu ne răspîndim fiinţa, nu ne rătăcim. Dimpotrivă, ne adunăm în noi, ne strîngem cum strîngi mai multe pungi de plastic şi le pui într-o pungă de plastic mai mare. Adică ne reciclăm. Ideea e ancestrală, nu e impusă de Guru, din afară şi cu asta nu avem nici o problemă. În fond, marii înduhovniciţi ai lumii nu au fost mari vorbitori. Mai degrabă scurţi & concişi. Iar noi, aici, la „Copiii Soarelui”, cine sîntem noi să deschidem gura?
Şşşşt! Guru ne citeşte gîndurile!
Practicăm meditaţia care după puterile noastre neajutate. Încercăm să nu băgăm în seamă nici puseurile de autoritate ale lu Nenea Guru, care pare că deţine Adevărul Absolut, ascuns, cumva, pe sub una dintre păturile alea multe de le ţine pe el. Ochii lui mici şi albaştri par că văd prin tine, dar, în fine, nu asta e un guru, un Nene Absolut?!? Şi, în fond, aici, la Centrul de Meditaţii „Copiii Soarelui”, cine eşti tu să gîndeşti, să spui, să emiţi frecvenţe din micul tău creieraş urban, îmbîcsit de toxine?
Nenea Absolut ne garantează că el ştie ce gîndim noi. Să se facă aşa cine nu i-a zis în gînd „ghiceşte asta: fuck off!”, dar, în fine, asta e chestie de urbanitate toxică, iar noi, aici, la Centrul de Meditaţii „Copiii Soarelui”, nu ne mînjim fiinţa cu tot felul de Doamne fereşte. Deci da? Deci bine. Hai să ne regăsim odată.
În timpul meditaţiei, corpul tău eliberează, în mod cert, toxine. Pentru că, în timpul meditaţiei, frecvenţele fiinţei tale interioare şi exterioare se armonizează. Făcînd asta, e eliminat surplusul de energie negativă. Cine are vreo boală, e posibil să i se accentueze simptomele. Unele sînt neplăcute, neacceptabile social şi suscită reacţii negative, chiar şi din partea lu Guru, astfel încît cel venit aici cu scop terapeutic nu se simte confortabil emoţional.
Guru: „Cocoşatul e mascota Centrului”
Cine vrea doar o experienţă interioară profundă constată că şi corpul lui fizic i se schimbă, i se subţiază, într-un cuvînt, se simte mai bine. Dar Nenea Absolut ţine morţiş să-şi marcheze autoritatea prin vorbe ce sar din peisaj. Uite, de pildă, acest om, cu o cocoaşă mare în spate, ale cărui chinuri cei care împart camera cu el le văd în fiecare zi. Îşi duce chinul zilnic, cu mare greutate şi cu mari dureri. E imposibil să nu empatizezi cu durerea acestui om. Nenea Absolut ne explică el că X a venit la Centru de la bun început şi că a rămas aici. „El a devenit mascota noastră”. Bam! Cuvintele lu Guru te pocnesc drept în tîmplă, o directă scurtă, originală, complet neaşteptată de la unul care se erijează, e drept, cu falsă smerenie, în Stăpînul Înţelepciunilor.
Dar, pe bune! Cine sîntem noi să zicem ceva, mai ales aici, la Centrul de Meditaţii „Copiii Soarelui” din Apuseni. Pe bune! După patru zile, dăm semne de nerăbdare. Bun, ok, e bine, e frumos, dar Guru le face pe nişte fete să chicotească şi, iertare, dar chicotitu ăsta n-are nimic spiritual în el, nu ştiu dacă cineva s-a regăsit vreodată pe sine într-un chicotit. Pe urmă mai e ameninţarea asta constantă: „Eu vă văd gîndurile, eu ştiu ce gîndiţi”. Se pare că aşa e, de vreme ce, uite, de pildă, acest urban venit să se regăsească pune şi el o întrebare şi Guru răspunde „Dumneavoastră sînteţi ....” şi-i spune omului profesia, bun, dar asta scrie la registratură, nu tre să fii Guru ca să ştii asta, omul nostru nu cade pe spate şi asta pare să-l irite pe Guru, care găseşte să adauge că „ăia care pleacă mai devreme sînt nişte bezmetici”.
Cu toate astea, bezmetici se găsesc. La urma urmei, povestea interioară a fiecăruia dintre noi nu ţine nici măcar de Guru Ghiţă ăsta ascuns printre Carpaţi, printre pături şi printre figuri de mare ezoteric, spiritual şi regăsit pe Sine, aici, în singurătatea Apusenilor, în locuri cu adevărat minunate, dar în care, dacă i se face cuiva rău, nu există un medic, iar drumurile sînt atît de proaste, încît un echipaj de urgenţă ar putea să ajungă doar prin aer. Nu ştiu cîţi dintre cei care vin aici se vor fi regăsit. Nenea Guru seamănă cu insolenţă o atitudine de Tătuc fals smerit, a cărui singură preocupare ar fi, cică, devenirea spirituală a celor ce-i calcă pragul. Atunci de ce insolenţa? De ce aroganţa? De ce cultivarea fricii? De ce jignirile? Aşa arată un îndrumător spiritual? Dacă da, atunci Centrul ăsta de Meditaţii din Apuseni are ceva dubios în el.