Potrivit proprietarului, crematoriul este cel mai modern din sud-estul Europei.
Circuitul mortului în crematoriu
În crematoriul „perfect nepoluant”, incinerarea unei persoane decedate se face la temperaturi de 800-1000 de grade Celsius şi durează între 60 şi 90 de minute, scrie ziarulfaclia.ro.
Mortul este aşezat într-un „sicriu de incinerare” confecţionat din scânduri şi din carton presat. Odată cadavrul aşezat în sicriu şi numerotat, traseul acestuia în crematoriu are două variante: mortul fie ajunge direct în camera de incinerare „dacă a existat o programare prealabilă, fie este pus la păstrare în camera frigorifică".
Procesul de incinerare se poate urmări pe un monitor încorporat în tabloul de comandă al incineratorului. Odată transformat în cenuşă, cadavrul mai trece printr-o procedură înaintea odihnei veşnice. Cenuşa ajunge într-o moară cu bile. Odată măcinată şi cernută, cenuşa se pune la păstrare într-o urnă, conform dorinţei antume a defunctului, sau deciziei aparţinătorilor acestuia.
Întregul ritual va fi înregistrat, iar la sfârșitul ceremoniei de incinerare, familia decedatului va primi pe lângă urna cu cenușă și un DVD.
Potrivit lui Marius Rotar, preşedintele „Amurg” – asociaţia cremaţiunii din România, până în 2014, în România au fost incinerate 70 de mii de persoane decedate.