Cei patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care au evadat sâmbătă din Centrul de Reeducare Buziaş, judeţul Timiş, în timp ce se aflau într-o activitate de recreere pe terenul de sport, au fost prinşi, duminică, în zona gării din municipiul Lugoj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Centrul Educativ de Reeducare Buziaş, adolescenţii au fost prinşi, în jurul orei 15.30, în zona gării din municipiul Lugoj.
”Duminică, în jurul orei 15.30, cei patru tineri care au părăsit, sâmbătă, în mod neautorizat Centrul Educativ Buziaş, au fost identificaţi şi capturaţi în zona gării din localitatea Lugoj de către angajaţii centrului. Acţiunea de căutare şi prindere a beneficiat de sprijinul Poliţiei Judeţene Timiş şi al echipajelor de jandarmi din Lugoj. În urma acestui incident, a fost informat judecătorul de supraveghere şi a fost sesizat Parchetul Judecătoriei Lugoj, cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere de la executarea unei măsuri educative privative de libertate. Concomitent, a fost demarată o anchetă internă pentru a identifica circumstanţele în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicat.