Ce politicieni apar în dosarul în care este judecat Mihail Vlasov. Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, cercetat pentru dare de mită

15 Iun 2015
Ce politicieni  apar în dosarul în care este judecat Mihail Vlasov. Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, cercetat  pentru dare de mită
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului MIHAIL VLASOV, avocat în cadrul Baroului Iași, la data faptelor președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Numele unor politicieni importanţi de la putere şi din opoziţie apar în dosarul fostului preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov. Alina Gorghiu, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Marko Attila sunt doar câteva dintre cele mai sonore nume invocate de Mihail Vlasov în diverse discuţii telefonice purtate. Toate numele politicienilor apar într-o serie de discuţii telefonice avute de Mihail Vlasov cu subordonaţi de-ai săi de la Camera de Comerţ, de pe vremea când acesta conducea instituţia. Mai exact, este vorba despre perioada în care acesta se pregătea să iniţieze, prin intermediul mai multor parlamentari,  un proiect de lege care prevedea ca Registrul Comerţului să treacă din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ. Vlasov voia să aibă în subordine Registrul Comerţului şi se baza, susţinea el în interceptări, pe sprijinul mai multor parlamentari: al fostului deputat Mircea Grosaru, al copreşedintelui PNL Alina Gorghiu sau al lui Florin Iordache, deputat PSD. Alina Gorghiu şi Florin Iordache au dat deja declaraţii în acest dosar, în faţa procurorilor DNA, în luna februarie, potrivit Digi 24.  

CARE SUNT ACUZAŢIILE PROCURORILOR 


La data de 26 februarie 2013, inculpatul Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României (C.C.I.R), i-a solicitat unui membru al Parlamentului României (deputat) să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”. Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrului Comerţului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov Mihail, în calitatea sa de președinte al Colegiului de conducere al Camerei Naționale, i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative, înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.

În baza înţelegerii anterioare, inculpatul Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al C.C.I.R cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. În rechizitoriu se arată că numirea în funcția de arbitru se făcea la propunerea președintelui Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, deținută de Mihail Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante și în urma adoptării unei decizii de către Colegiul de Conducere al C.C.I.R., de asemenea condus de inculpatul Mihail Vlasov, acesta având o mare influență asupra celorlalți membri, care aprobau propunerile președintelui, fără a solicita lămuriri sau a formula obiecțiuni. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră