Vă mai aduceţi aminte povestea fostului ocnaş, Jean Valjean, personalul lui Victor Hugo din „Mizerabilii“, întemniţat după ce a furat o pâine pentru a-şi hrăni nepoţii? Ei bine, uneori viaţa bate filmul! Şi, ca să revenim la realitatea zilelor noastre, în timp ce şapte violatori au fost lăsaţi în libertate, pe motiv că, trei dintre ei au fost cinstiţi şi şi-au mărturisit bravura, dar şi că nu reprezintă pericol public, o femeie care a furat dintr-un magazin o jucărie - fiind prea săracă să-şi permită s-o cumpere - pentru aniversarea fiului ei, de nouă ani, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare. Tratată ca ultimul infractor, aceasta a fost închisă la Penitenciarul Arad. Între timp, Orlando Dogaru, fiul acesteia, aflat în grija bunicii, a murit înecat, fiind înmormântat ieri. După ce iniţial, penitenciarul i-a refuzat cererea de învoire, femeia condamnată a fost lăsată să-şi conducă fiul pe ultimul drum şi să-l îmbrăţişeze pentru ultima oară.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Paul Popa, a precizat pentru mariustuca.ro că, femeia a fost dusă sub escortă pentru a putea participa la înmormântarea fiului său.
Băiatul de 9 ani s-a înecat într-un ştrand din Reşiţa
Caz dramatic la Reşiţa, acolo unde o mama îşi plânge copilul mort din spatele gratiilor. Viaţa lui Orlando, cel pentru care mama condamnată furase „jucăria blestemată“ s-a încheiat la doar 9 ani. După ce mama lui a fost condamnată şi încarcerată la Penitenciarul Arad, puştiul a rămas în grija bunicii, cu care de altfel şi locuia. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, pe 6 iulie 2015, băiatul s-a înecat la unul din ştrandurile din oraş, după ce îi rugase pe bunici să-l ducă la bazin. Femeia fusese câteva ore cu nepotul la ștrand și când se pregătea să plece spre casă, a realizat că micuţul lipseşte. Împreună cu alţi cunoscuţi, bunica l-a căutat pe copil, şi după aproximativ 10 minute, acesta a fost găsit pe fundul bazinului pentru adulţi. Culmea este că în bazinul respectiv mai erau şi alţi oameni care făceau baie şi nimeni nu a văzut nimic, scrie infocs.ro. Micuțul Orlando Dogaru a zăcut două săptămâni în comă, murind zilele trecute la Spitalul de Copii din Timișoara. A fost adus acasă, la Reșița pentru ultimul drum.
Femeia a depus cerere de învoire pentru câteva ore, dar iniţial i-a fost respinsă
Mama lui Orlando a aflat din spatele gratiilor ce i s-a întâmplat fiului ei. A durat o săptămână până când a primit învoire să meargă să-l vadă la spital, cu gardienii lângă ea. De altfel, a reuşit să ajungă cu greu şi la înmormântarea băiatului. Deşi la început autoritățile și comandantul Penitenciarului Arad nu au vrut să-i dea acesteia învoire să-şi conducă fiul pe ultimul drum, într-un final, au cedat lacrimilor și rugăminților mamei lui Orlando Dogaru. Abia în ziua înmormântării, în jurul orei 12, conducerea Penitenciarului Arad a transportat-o pe mama copilului sub escortă la cimitir pentru a-și vedea copilul pentru ultima dată.
Orlando iubea mult fotbalul
Orlando era foarte iubit și apreciat de către toți cei care l-au cunoscut. Era un bun fotbalist, își iubea și respecta colegii și era înscris și la cursul de dansuri populare. Deși este vacanță, platoul din fața capelei a fost plin de copii care au venit să-l conducă pe Orlando pe ultimul drum, potrivit site-ului renasterea.ro. Acum, tatăl copilului va porni lupta în instanță pentru a se stabili cine se face vinovat de moartea micuțului și mai ales, ca asemenea situație să nu se mai repete cu un alt copil. El va chemă în instanță și conducerea ștrandului și sistemul sanitar din Caraș Severin.
Cei şapte violatori huzuresc în libertate
În tot acest timp, cei şapte violatori care au abuzat de o adolescentă mai multe ore, huzuresc în libertate. Sigur, au obligaţia ca, zi de zi, să meargă la postul de Poliţie Văleni pentru a da cu subsemnatul. În rest, rânjesc şi o discreditează pe fată, spunând satisfăcuţi că „şi ea a vrut“. "Nu vă mai stresați atât. Nu face nimeni pușcărie. Știți de ce? Pentru că suntem destui care îi susținem și care le vom fi alături pentru că îi cunoaștem și o cunoaștem și pe ea. Și ea nu e prima dată când spune că e violată. Mai are câteva dosare de viol pe la poliție și s-a dovedit că fata nu e chiar cum o credeți voi", a fost mesajul postat de sora unuia dintre violatorii din Vaslui pe internet.