Canicula BLOCHEAZĂ România

23 Iul 2015
Canicula BLOCHEAZĂ România
Câteva zile de caniculă sunt suficiente ca România să fie, practic, blocată. Traficul este afectat atât pe calea ferată cât şi pe drumurile naţionale.

Miercuri, un reportaj al digi24.ro arăta condiţiile de neînchipuit dintr-un tren de pe ruta Mangalia – Craiova în care temperatura ajunsese la 44 de grade.

Joi, Compania de Drumuri anunţa că a impus restricţii de trafic în judeţele aflate sub cod portocaliu de caniculă.

Astfel, se instituie restricţia temporară a circulaţiei a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele afectate de avertizarea ANM: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinti, se arată într-un comunicat remis joi presei.

Sunt exceptate, însă: transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturile funerare; transporturile poştale.

De cealaltă parte, la primul semn de caniculă CFR anunţă că trenurile vor avea întârzieri pe mai multe rute. Excplicaţia CFR este că, la nivelul căii ferate temperatura ajunge şi la 50 de grade.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră