Exclusiv. POVESTEA Cameliei Bugean, prima femeie comandant a unei unităţi de aviaţie militară: „Sunt convinsă că nu există piloţi fricoşi“

04 Feb 2016 | scris de Mara Răducanu
Exclusiv. POVESTEA Cameliei Bugean, prima femeie comandant a unei unităţi de aviaţie militară: „Sunt convinsă că nu există piloţi fricoşi“

Nu şi-a imaginat niciodată că ar putea urma calea aviaţiei. Nu s-a gândit că cele mai frumoase amintiri, cele mai multe reuşite şi satisfacţii o să le aibă la kilometri de pământ. Este o fire echilibrată, sociabilă, cumpătată, însă de puţine ori ai ocazia să o prinzi cu „picioarele pe pământ“.

Discuţia cu comandor Camelia Bugean, comandant al Unității Speciale de Aviație București, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), este o plăcere.

Este pozitivă, optimistă şi transmite aceeaşi stare şi celor din jur. Are la activ mii de ore de zbor şi, mai presus de toate, este prima femeie comandant a unei unități de aviație militară din ţara noastră.

Povestea ei a început undeva prin clasa a-XI-a. Îi răsună şi acum în minte vorbele tatălui său: „la Şcoala de Aviaţie de la Bobocu se va înfiinţa, în acest an, o clasă de fete. De piloţi“. Şi a fost să fie.

DESTIN. Cu telefoanele pe masă - nu le scapă din ochi, căci nu se ştie ce misiune o mai aşteaptă- începem discuţia. „Stăm cu telefoanele lângă noi 24 de ore din 24, căci nu se ştie ce intervine, aşa e în meseria noastră“, îmi mărturiseşte comandorul Bugean.

O întreb ce a impulsionat-o să aleagă acest drum. O femeie comandant, prima, de altfel, într-o lume a bărbaţilor. Dar, mai mult decât atât, într-o profesie în care rezistă doar cei mai puternici şi doar cei făcuţi pentru aşa ceva. Mi-a mărturisit că, până la un anumit moment, nu i-a încolţit niciodată în minte această idee, mai ales că pentru femei, aviaţia militară era un domeniu inabordabil la acea vreme.

„M-am născut în oraşul Caracal, în judeţul Olt. Acolo, la acea vreme, se afla o unitate de aviaţie foarte cunoscută, Unitatea de Aviaţie de la Deveselu. Tatăl meu era inginer de armament la unitate şi, practic, de când am început să înţeleg câte ceva, haina militară, atmosfera de aviaţie era omniprezentă. Atunci, nu am înţeles, nici nu m-am gândit să urmez o astfel de carieră, mai ales că pentru femei domeniul ăsta al aviaţiei era inexistent, mă refer la domeniul aviaţiei militare“, îşi începe povestea Camelia Bugean.

 

  CAMELIA BUGEANNN

Comandor Camelia Bugean (foto stânga) alături de alte două colege la fel de determinate în a-şi face meseria cât mai bine cu putinţă 

În clasa a XI-a a fost un moment. Pentru adolescenta Camelia a fost declicul. Atunci, i s-a încolţit pentru prima dată  ideea de a urma o carieră în aviaţie. Acel moment în care tatăl ei i-a dat o informaţie care avea să-i schimbe viaţa: la Şcoala de Aviaţie de la Bobocu urma să se înfiinţeze o clasă de fete. De piloţi.

CHEMARE. „Nu ştiu, nu eram foarte pasionată de aviaţie, dar informaţia aia a declanşat ceva, s-a potrivit şi era anul în care eu terminam liceul. Urma ca în 1985 să se înfiinţeze această clasă şi, din acel moment, eu mă aflam atunci la liceul de matematică - fizică din oraş, eram setată pe politehnică. Nu întâmplător tot pe domeniul matematică- fizică, ştiinţe exacte. Mi s-a părut interesant, deosebit. Pentru că ştiam că nu există la noi în ţară această posibilitate, numai la Aviaţia Civilă, dar era să zic sporadic şi era foarte puţin cunoscut domeniul şi accesibil femeilor. Sora mea era pasionată de aviaţie, a urmat şi Facultatea de Aeronave, aşa a fost sa fie la noi în familie, fără să ne prezese cineva, fără să ne povestească despre aviaţie. A fost, pur şi simplu, o chemare“.

             A intrat prima la Şcoala Militară

Destinul, soarta sau o stea norocoasă avea s-o aducă pe Camelia Bugean pe acest drum. „Deşi în clasa a XII -a nu cântăream mai mult de 49 de kg, m-am înscris, am făcut vizita medicală, am parcurs-o şi am depăşit-o cu bine. Asta era o piatră de încercare şi, dacă,  nu depăşeai probele fizice pentru piloţi nu mai avea rost să continui. Apoi a venit examenul, eu urmând clasa de matematică-fizică şi, atunci, erau domenii redutabile, am intrat prima în Şcoala Militară. A fost o mândrie pentru că l-am făcut pe tatăl meu mândru. Patru ani de studiu la şcoala de ofiţeri de aviaţie Aurel Vlaicu, am zburat în primul an cu un avion de şcoală şi antrenament faza întâi“.

PRIMUL ZBOR. Mărturiseşte că nu i-a fost greu. Nici măcar la primul zbor din viaţa ei. Explică: „Tatăl nostru era mai sever şi noi aşa am crescut, aşa ni se părea că este normalitatea. Aşa erau copiii atunci: erau disciplinaţi, posibilităţile erau mai limitate şi atunci învăţai. Mă întrebaţi despre primul zbor: da, a fost foarte interesant. Iniţial, mi s a părut aşa ca un fel de joacă în sensul că a fost foarte plăcut. Nu mi-a creat vreun fel de teamă, de spaimă că n-aş putea să continui... Încet-încet, am urmat tot programul, am ieşit la simplă comandă, atunci a fost un moment deosebit, adică a trebuit să zburăm singuri fără instructor în dreapta. Toată noaptea, îmi amintesc, şi acum, că mi-am făcut tot zborul mental, absolut fiecare manevră, în fiecare punct cât să manevrez maneta de gaze, când să reduc motorul, cum să redresez. Le-am repetat aşa în minte de zeci de ori. Cert e că am fost admisă, am aterizat în siguranţă, am ieşit la simplă“, povesteşte interlocutoarea noastră.

 

INSPECTORAT AVIATIEEE

Dând înapoi anii, îşi aminteşte cum în anul doi, în clasa în care învăţa erau 20 de fete. Îşi doreau să demonstreze să sunt la fel de bune ca baieţii şi nu acceptau să se facă vreo diferenţă. Retrăieşte şi acum momentul în care au simţit o frustrare maximă: „s-a luat decizia să trecem la elicoptere. Ni s-a părut foarte frustrant, am fost chiar revoltate pentru că toţi colegii noştri băieți în anul al doilea au zburat avion cu reacţie. Ni s-a părut o discriminare şi chiar am fost foarte vocale. Ni s-a explicat ca suntem prima promoţie, că vor să fie mai atenţi cu noi, probabil că nu şi-au asumat. Timpul a trecut şi, faptul că noi am demonstrat că ne dorim la acel moment să zburăm a făcut ca, în ultimii ani în Aviaţia Militară să fie acceptate fete şi la reacţie. Faptul ca acest lucru s-a întamplat înseamnă că femeile au reusit încet-încet să doboare barierele astea de gen“.

      Acesta a fost drumul meu

În toţi aceşti paşi de început, Camelia Bugean era convinsă de un singur lucru: ştia foarte clar faptul că acesta era drumul ei. „În următorii trei ani am zburat elicopterele: elicopterul Alouette, am brevetat cum fac toţi piloţii, am obţinut brevetul de pilot militar în 1989 şi avansarea în gradul de locotenent.

Practic, am absolvit Şcoala de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ în 1989, am fost repartizată la Unitatea de Elicoptere de la Titu, de la Boteni, cum o ştiu foarte mulţi, la Ministerul Apărării. Aici a început, să zic cariera de la prima funcţie, primul grad şi aşa din etapă în etapă, în anul 2001 eram deja comandant de patrulă, prima funcţie de comandă a unui pilot.

Apoi, am fost admisă la Academia de Înalte Studii Militare la Facultatea de Conducere Aviaţie care am urmat-o la zi ca ofiţer timp de doi ani şi am obţinut licenţa în Ştiinţe Militare în 2003. Asta era următoarea condiţie la Ministerul Apărării ca să poţi, ca pilot, să îndeplineşti o funcţie de conducere“, explică
Camelia Bugean.

În 2003 a absolvit şi a fost repartizată, din nou, la Unitatea de la Boteni, de data aceasta ca instructor şef-zbor al bazei aeriene. După un an, această unitate s-a desfiinţat, timp în care începuse şi Misiunea de Menţinere a Păcii din Bosnia cu elicoptere, prima misiune de acest tip pe care ţara noastră a îndeplinit-o cu elicoptere.

„Timp de un an escadrila al cărei comandant eram a participat la Misiunea Althea din Bosnia. Apoi, unitatea de elicoptere s-a desfiinţat şi noi, în 2004, am fost repartizaţi la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni. Aici, până în ianuarie 2008 din 2004 am indeplinit funcţia de comandant al escadrilei de Elicoptere IAR 330 SOCAT.

Şi aici este premiera: am fost prima femeie comandant al unei escadrile de aeronave de luptă. A fost o premieră, dar a fost şi o provocare. Atunci nu am realizat pentru că eram foarte prinsă să demonstrez că trebuia să şi confirm încrederea care mi s-a dat. Aveam, să zic, foarte mult personal în subordine, zeci de oameni, numai barbaţi, de diferite vârste, de grade diferite, de la locotenent până la colonel şi 12 elicoptere de luptă. Şi, absolut tot ce înseamnă de la management, gestionare a patrimoniului, a întregii activităţi de zbor eram direct răspunzătoare“, a mai explicat Camelia Bugean.

 

aviatyie 2

În anul 2007 a fost propusă şi a îndeplinit funcţia de comandant al Detaşamentului Dislocabil pentru elicoptere de transport al României, la dispoziția NATO. „Dacă ştiti înainte de a ajunge în teatru, toate aceste subunităţi, indiferent trebuie să treacă nişte examene, exerciţii în faţa unor comisii NATO prin care să demonstreze capacitatea operaţională. Absolut tot. Luna septembrie, în 2007, la Câmpia Turzii a avut loc exerciţiul de afirmare, sub comnada mea a fost afirmat acest detaşament al României pentru elicoptere de transport“.

SCHIMBARE. În acelaşi an, urma să se producă o schimbare majoră, pe linie profesională, în viaţa Cameliei Bugean: aflase că Ministerul de Interne (MAI), datorită misiunilor care erau în creştere intenţionează să mai încadreze piloţi. „Am obţinut această informaţie şi, imediat după acest exerciţiu am luat decizia să mă mut la MAI pentru că, am considerat că, pe linie militară, am atins un nivel de performanţă şi odată cu apariţia misiunilor SMURD, am simţit că pot face aviaţie şi într-un alt mod. Aşa că, m-am gândit că este timpul, data fiind şi vârsta, trecusem puţin de 40 de ani, am zis că este momentul să fac aviaţie altfel“, mărturiseşte interlocutoarea noastră.

În 2008, prin ianuarie, a ajuns la Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti.  „Atunci, structura de Aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne (M,AI) era Unitatea Specială a MAI. Dar, această unitate, în care ne aflăm în Bucureşti, prin reorganizarea ei s-a născut Inspectoratul General de Aviaţie. Să zicem că a fost unitatea mamă. Prima funcţie a fost de comandant de echipaj, practic prima funcţie de comandă, cea mai mică şi încet-încet...

După funcţia de comandant de echipaj, am lucrat în Inspectoratul General de Aviaţie ca şef de serviciu pe linie de zbor, navigaţie şi informare aeronautică, iar din 2013, din septembrie sunt la Unitatea Specială de Aviație Bucureşti. Iniţial, am fost desemnată ca şi comandant al unităţii, ulterior am promovat examenul, iar din 19 decembrie 2013 sunt comandantul acesteia. Cam acesta este parcursul profesional“, concluzionează Camelia Bugean.

              Nu m-am gândit niciodată să renunţ

Îmi spune că nu s-a gândit niciodată să renunţe. Că acest gând a fost dintotdeauna, din start, exclus. În acelaşi timp, mărturiseşte că îi este datoare familiei care a susţinut-o în fiecare treaptă din cariera ei. Cât despre timpul liber, haina militară aduce şi satisfacţii, dar şi sacrificii şi obligaţii: stai permanent cu telefonul în aşteptare, 24 de ore din 24. „Sunt şi mamă. Fiul meu are 19 ani. Am trecut şi eu prin toate etapele pe care le trăieşte o mamă, o mamă în devenire, apoi o mamă cu copil mic, cu toate etapele, cu probleme de sănătate ale copilarie, nu neaparat deosebite. Am fost ajutată, altfel n-aş fi putut“.

NOROC. Dincolo de toate aceste experienţe care au format-o pentru viaţă şi pentru această profesie, mărturiseşte că se consideră, înainte de toate un om norocos: „În orice etapă au fost lucruri, dar nu au fost de netrecut sau să mă prinda deznădezdea. Eu consider că fiecare zi este o provocare şi atunci fiecare lucru trebuie luat cu calm, analizat. Pentru absolut orice exista o solutie şi asta le spun şi colegilor mei cand discutăm: haideţi să identificăm soluţia şi să rezolvăm problema.

Eu cred că, în primul rând trebuie să fii consecvent în absolut tot ce faci, să comunici foarte bine şi comunicarea este una dintre calităţile pe care trebuie să recunosc că mă bazez şi mă ajută foarte mult. Sunt un om care comunică foarte uşor. Sigur, în această profesie trebuie permanent să te pregăteşti, să te informezi, să nu mergi din inerţie şi să fii foarte riguros“, a mai completat comadorul Bugean.

EXACTITATE DE PILOT. Vorbeşte extrem de calm şi de calculat. Îşi caută cuvintele şi în vocea comandorului Camelia Bugean se simte o exactitate de pilot. Îşi cunoaşte foarte bine meseria şi ştie că aici nu este loc de întors. Nu te poţi juca de-a pilotul. Acolo, în aer, eşti răspunzător nu doar pentru tine, ci şi pentru oamenii pe care îi conduci.

„Sunt multe de care trebuie să ţii cont şi pe care trebuie să le îndeplineşti, mai ales într-o profesie în care exactitatea, diferenţa între viaţă şi moarte poate fi la un moment dat foarte mică.Trebuie să ai un anumit profil. De asta spuneam:şi la admiterea la şcoala militară, testarea psihologică pentru piloţi durează între patru şi şase ore. Trebuie să ai un anumit profil, iar cu vârsta, începi să te recunoşti şi să te defineşti singur. Altfel, nu eşti selecţionat“.

O întreb cum decurge o zi din viaţa comandorului Camelia Bugean.

„Aşa prin fişa postului, toată lumea ar gândi că este o activitate de manager, o activitate de birou: da, primeşti telefoane, mai faci şedinte de coordonare , dar ca pilot mă gasesc fie la birou, fie în zona unde zburăm, unde avem elicopterele. La noi se zboară în fiecare zi, în funcţie de misiuni. Zburăm de instruire, ne antrenăm, acea pregătire de care spuneaţi, perfecţionare continuă, zboruri de antrenament , inclusiv misiuni care sunt aproape zilnice. Zburăm în misiuni SMURD, de salvare, umanitare, misiuni în sprijinul structurilor MAI“, povesteşte comandantul Unității Speciale de Aviație București.

                    Ştii că de tine depinde uneori viaţa unui om

Nu are o misiune care să-i fi rămas mai aproape de suflet. De fapt, mărturiseşte că toate sunt impresionante pentru că îi ajuţi pe cei care au nevoie de tine.

„Ştii că, de tine, depinde ca în timpul cel mai scurt să ajungi, să duci echipa medicală acolo ca sa poată interveni. Vorbim de viaţa unui om sau a unor oameni. Fiecare caz, în parte, este deosebit şi când ştii că de tine depinde viaţa lui pentru că nu se poate ajunge cu ambulanţa... Sunt lucruri care omeneşte ne impresionează şi pe noi numai că, după ce asistăm la acordarea primului ajutor, aflându-ne acolo, trebuie să ne concentram pe ce avem: să zburăm şi să ducem pacientul cât mai repede spre o unitate spitalicească unde să i se acorde în continuare ajutor medical. Sunt sute de pacienti pe care i-am transportat. Mi-e foarte greu sa vorbesc aşa despre un caz, dar cred că cei care ne impresioneaza cel mai mult sunt copiii. Când vezi o mână de om sau un copil în suferinţa parca îţi vine să te intrebi oare de ce. Că ei sunt atât de nevinovaţi“.

 

aviatie 4

                      Sunt convinsă că nu există piloţi fricoşi

„Sunt convinsă că nu există piloţi fricoşi“, îmi spune franc Camelia Bugean când o întreb dacă după atâtea ore de zbor, experienţă, antrenamente îi este teamă. „Nu exista frică, exista încordare când trebuie sa iei anumite decizii, când sunt condiţii meteorologice la limită să le analizezi, să nu pui în pericol nici viaţa ta, nici pe cea a pacientului, nici a echipajului medical, a jandarmilor, poliţiştilor, pentru că aşa cum spuneam misiunea principală este sprijinul structurilor MAI, a misiunilor umanitare. E vorba de tensiune,  sunt momente în care trebuie să iei decizii rapid. Atunci, se petrec acolo în mintea ta, în sufletul tău, în luarea deciziilor nişte reacţii, nişte sentimente, dar nicidecum de frică. Mai mult de responsabilitate şi tensiunea care, la un moment dat, poate să se creeze pentru că deciziile de multe ori trebuie luate chiar şi în secunde.

De exemplu, cand apar situaţii neprevazute la bord. Sunt situaŢii deosebite când trebuie să le ştii pe dinafară şi să reacţionezi imediat, sunt altele unde ai răgaz să consulți check-list-uri. Eu cred că cine are teamă de zbor nu are ce cauta şi nu zboară. Sunt convinsă că nu există piloti fricoşi, nu se poate, sunt incompatibile. Cred ca am fost selecţionaţi după un profil psihologic şi asta e profesia pe care ne-am ales-o, pe care ne-am asumat-o. La 19 ani este foarte multa dorinţă, visare, pe parcurs o asumi, altfel, ca un om matur. Cresc şi responsabilităţile...“, ne împărtăţeşte din experienţa ei Camelia Bugean.

 

 avaitie 3

Cine nu şi-ar dori să zboare?

Pentru tinerii care-şi doresc să urmeze o astfel de profesie, comandorul Bugean are un singur sfat: „dacă le place zborul, au de ce să lupte, să viseze, să înveţe chiar e o profesie deosebită pe care nu are oricine privilegiul să o urmeze. În viaţă trebuie să fie un anumit moment, să fie nişte conjuncturi.

De obicei, la misiunile SMURD se mai adună lumea. Vin şi spun: <<ştiti, şi eu am fost pasionat şi nu am reuşit să fac asta>>. Atunci, mă gândesc totuşi că cei care facem această profesie suntem într-un fel norocoşi. Sunt oameni care n-au reuşit să-şi ducă visul până la capăt. Câtă lume nu şi-ar dori să zboare?

Sigur, când e profesie şi este asumată e mai mult decât să-ţi doreşti să zbori, evident. Dar se merită şi eu simt din plin acest lucru. Şi simt că cei tineri sunt foarte ambiţioşi“, concluzionează Camelia Bugean. Desigur, am întări noi, afirmaţia comandorului Bugean, câtă lume nu şi-ar dori să zboare? Povestea continuă... 

ATRIBUŢIILE INSPECTORATULUI GENERAL DE AVIAŢIE 

Inspectoratul General de Aviaţie este o structură militară specializată în executarea misiunilor de zbor operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în sprijinul structurilor ministerului, al comunităţii, cât şi la solicitarea altor instituţii ale statului. Din punct de vedere operaţional, I.G.Av. realizează managementul integrat al Unităţilor speciale de aviaţie subordonate (Bucureşti, Tulcea, Iaşi, Cluj, Caransebeș) şi al Detaşamentului Aeromedical (Puncte de Operare Aeromedicale Bucureşti, Tg.Mureş, Iaşi, Craiova, Arad, Constanţa, Galați) având competenţă teritorială generală.

Inspectoratul General de Aviaţie asigură: punerea în aplicare a concepţiei de acţiune pentru executarea misiunilor operative de zbor în sprijinul structurilor M.A.I.; executarea de misiuni umanitare cu elicopterele din dotare, în cadrul S.M.U.R.D.; coordonarea zborului şi controlul misiunilor aeronavelor aparţinând structurilor subordonate; organizează şi conduce activitatea de perfecţionare profesională a întregului personal;  asigură disponibilitatea tehnică a aeronavelor; 

DOTARE STRUCTURĂ AVIAŢIE: 

De-a lungul timpului, structura de aviaţie a fost dotată cu mai multe tipuri de: avioane: YU-52, 54, Lockheed-10, Fiesler-Storch, Sokol, Fleet F10, Polikarpov PO-2, Klemm-25/35, Heinkel-111, Focker Wolf-209, Taifun, Zlin, L-60 Brigadier, AERO-45, LI-2, SUPER-AERO, AN-2, BN-2;  şi elicoptere: MI-4, MI-8, Alouette II, III (IAR-316B).  În prezent flota are în dotare elicoptere modernizate de tipul IAR-316B (Alouette III), MI-8, MI-17 şi elicoptere de ultimă generaţie, de tipul EC-135 P2 şi EC-135 T2, precum și un avion medical tip Piper Cheyenne 3A. (SURSĂ FOTO: Inspectoratul General de Aviaţie)

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră