Bundestagul german vânează 120 de tineri absolvenți universitari. Inclusiv din România!

10 Iul 2015
Bundestagul german vânează 120 de tineri absolvenți universitari. Inclusiv din România!
Ambasada Germaniei la Bucureşti anunţă că Bundestagul, Parlamentul Republicii Federale Germania, invită anual 120 de tineri absolvenți universitari din 41 de țări să efectueze o practică de 5 luni pe lângă unul dintre parlamentarii germani. Bursele sunt acordate în colaborare cu Universitatea Liberă din Berlin, Universitatea Humboldt din Berlin precum și Universitatea Tehnică Berlin.

Pe lângă activitatea din cadrul biroului unui parlamentar, bursierii vor avea ocazia, printre altele, să participe la manifestări organizate de fundațiile politice sau ca studenți înscriși la cursurile universităților amintite mai sus.

Programul se află sub patronajul președintelui Bundestagului și durează în fiecare an de la 1 martie până la 31 iulie. Termenul de înscriere pentru 2016 este 31 iulie 2015. Documentele necesare pentru înscriere le găsiți aici: http://www.bukarest.diplo.de/Vertretung/bukarest/de/seiten/00/seite__interview__marinache__ips2014.html

Din 1996 și până acum, 87 de bursieri din România au avut ocazia să descopere modul de funcționare și de lucru al Bundestagului German și al parlamentarilor săi.

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România,  Werner Hans Lauk, le recomandă cu căldură tinerilor absolvenți din România cu cunoștințe bune de limba germană să se înscrie pentru bursă: 'Bundestagul German, parlamentul nostru național, reprezintă inima democrației în Germania. Bursa de Practică Internațională în Parlament a Bundestagului German este pentru tinerii interesați de politică o șansă unică de a descoperi activitatea zilnică a parlamentarilor germani și de a simți timp de cinci luni pulsul politicii germane la Berlin. Profitați de această șansă și înscrieți-vă până pe 31.07.2015 pentru anul 2016".

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră