Traian Băsescu, aşteptat la PARCHETUL GENERAL, în DOSARUL DE ŞANTAJ la adresa Gabrielei Firea

30 Aug 2015
Traian Băsescu, aşteptat la PARCHETUL GENERAL, în DOSARUL DE ŞANTAJ  la adresa Gabrielei Firea
Traian Băsescu, este aşteptat miercuri la Parchetul General pentru a da o nouă declaraţie în dosarul în care este urmărit penal pentru şantaj la adresa senatorului Gabriela Firea. Fostul preşedinte a mai fost audiat, la Parchet, pe acelaşi subiect, mai bine de două ore, în luna martie 2015. Atunci, la plecare, Băsescu a spus că a dat "o declaraţie completă" şi a arătat că lui nu îi este "frică de lege". 

Gabriela Firea a depus, pe 16 aprilie 2014, o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj, în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

Băsescu: „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei“


„Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii 'Jocuri de putere', referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele'".

În data de 18 aprilie 2014, Parchetul General anunța că a deschis un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea, împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate. Pe 30 decembrie 2014, procurorii au redeschis ancheta în acest caz, anchetă ce fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.




 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră