Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie. Schimbarea s-ar puta face printr-un ordin de ministru.
Conform unei declaraţii făcută de Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajuorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arăta, luni, că susţine propunerea Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe.
Reprezentanţii FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.
Prima probă scrisă la examenul de Bacalaureat este luni, 29 iunie.