Europarlamentarul Monica Macovei anunţă confiscări prin proceduri civile, care vor merge mult mai repede, iar banii vor fi recuperaţi rapid.
Procurorii pot decide să urmeze proceduri civile, să dea în judecată, de pildă, contul bancar al unei persoane, fără să mai urmărească să condamne acea persoană. Acest lucru se face într-un proces civil şi se practică în Marea Britanie, în Italia, în Irlanda.
„În acest moment, problemă mare în România este ANAF, pentru că sunt peste 300 de milioane de euro, prejudicii stabilite de instanţele de judecată în mod definitiv, care nu sunt recuperate de la cei care le-au produs, de la cei care sunt condamnaţi. 300 de milioane de euro. În schimb, ANAF merge după cei de la cofetării, taxiuri, în pieţe, buticari şamd.
Directiva confiscării, care include şi confiscarea extinsă, a fost adoptată în Parlamentul European în 2013, am vorbit despre ea la lansarea acestui proiect, este deja intrată în vigoare. Directiva prevede confiscarea extinsă, asta înseamnă că, pe lângă suma stabilită într-un proces penal ca prejudiciu, judecătorul se poate uita – şi are obligaţia să se uite – la averea celui condamnat şi să spună: de unde ai aceşti bani, poţi să-i justifici, că veniturile tale au fost mai mici? Şi tot ce nu se poate justifica se confiscă.
Foarte pe scurt, asta este confiscarea extinsă, pentru că există prezumţia că banii respectivi i-ai făcut din acelaşi tip de infracţiuni. Ce mai prevede această Directivă în plus faţă de legea română este confiscarea de la terţi mult mai uşor decât prevede legea română. Ce înseamnă de la terţi - dacă ţi-ai pus banii pe numele altora, dacă divorţezi şi rămân banii la fosta soţie, îi pui pe numele copiilor, verilor şamd. Cât timp banii sunt sub controlul tău, nu contează pe ce nume sunt. Şi acest lucru nu este pus în aplicare încă printr-un proiect de lege de către Ministerul Justiţiei.
Tot în această Directivă, am prevăzut posibilitatea confiscării prin proceduri civile. Asta înseamnă că atunci când nu sunt suficiente probe pentru un proces penal sau din diverse alte motive - de oportunitate, de costuri de proces -, procurorii decid să urmeze proceduri civile. Ca atare, să dea în judecată, de pildă, contul unei persoane, fără să mai urmărească să condamne acea persoană. Şi asta se face într-un proces civil. Se practică în Marea Britanie, în Italia, în Irlanda.
Problema este cine recuperează. Dacă iar ne ducem la ANAF şi nu schimbăm şi nu reformăm ANAF – sau nu schimbăm persoanele, că până la urmă depinde de cine conduce instituţia, cine sunt inspectorii, dacă sunt independenţi şi profesionişti… Decizii de recuperare există, problema este să se ducă şi să-i recupereze, inclusiv de la marii datornici, pe evaziune fiscală, nu numai atunci când este vorba de condamnări", arată Monica Macovei într-o postare pe pagina personală de Facebook. (I.S)