Un autocar ucrainean cu turişti s-a răsturnat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe Autostrada Soarelui, în judeţul Călăraşi, pe sensul de mers spre Bucureşti. Potrivit unui bilanţ încă provizoriu, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 41 au fost rănite, informează televiziunile de ştiri.
Printre cei care au avut nevoie de ajutor se numără şi 17 copii, relatează stirileprotv.ro, iar una dintre persoanele decedate este o fată de 17 ani, adaugă digi24.ro.
Mobilizarea autorităţilor a fost impresionantă, la faţa locului fiind trimise 15 maşini de intervenţie, ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă, după cum a declarat secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat.
Turiştii răniţi au fost transportaţi de urgenţă la cinci spitale din Bucureşti. Din primele informaţii, se pare că şoferul autocarului ar fi adormit la volan.