La asta s-a gândit și un tânăr austriac, când și-a convins prietenul să îl urmeze in România. “Aveam chef de Est. Destinația cu bicicleta era România. Am traversat Austria și am trecut într-o clipă și de Ungaria.... până nu mai știa nici sistemul de navigație unde suntem. Am continuat să mergem pe autostradă și ne-am trezit cu o graniță spre nicăieri. Așteptam și ne minunam ce căuta un control de frontieră în mijlocul UE. Am înțeles mai târziu că România nu e în Schengen”, povestește austriacul, pentru MTB-news.
Întâlnirea cu primul român a rămas memorabilă. “Vameșul român se credea șerif. Își odihnea permament mâna pe armă. Ne-a vorbit în germană, apoi a făcut un semn discret să trecem. Ajungem în primul oraș și alegem să dormim la 200 de metri de un drum național. De nicăieri apare un bărbat cu o armă. Problem? No Problem!- se rezumă dialogul nostru cu al doilea român care ne-a ieșit în cale. Camping la întâmplare pe un drum forestier nu pare să deranjeze pe nimeni aici și asta chiar ne place”, povesteşte el.
Ajunși în Sibiu, au procurat o hartă și mâncare pentru cinci zile. Apoi a început aventura cu bicicleta prin munți. „Sălbăticia pe bicicletă și o seară petrecută cu alți europeni, americani și australieni. Apare o întrebare: ce căutăm cu toții în România? Un oraș care a ajuns pe lista UNESCO în 2007? Nimeni nu știe să răspundă“.
IMAGINI CU AVENTURA ROMÂNEASCĂ A AUSTRIACULUI, AICI
Transfagărășanul este un traseu obligatoriu, doar că ei preferă mașina. “Noroc că românii nu sunt agresivi în depășiri pe șosele montane. De aia avansăm 12 km în patru ore. Începem traseul. Nu petrecem prea mult timp pe bicicletă că ne şi întâlnim cu ciobanii români, dar mai ales cu câinii lor uriași. Loialitatea lor ne-a dat fiori”, mărturiseşte aventurierul austriac.
Cu biciletele în spinare au ajuns în vârf. „Într-o engleză stricată, turiștii români ne intreabă ce căutăm în zona asta alpină cu bicicleta. Lumea ne urmărește cu atenție cum ajungem de la cel mai înalt vârf al României la al treilea cel mai înalt. Am vrea să avansăm, dar ne-au înconjurat câinii. Un fluier al ciobanului ne eliberează. Continuăm coborârea pe jos, apoi iar pe biciclete. Românii se pricep la pictat pietre, însă indicatoare pentru traseu nu există. Am rămas trei nopți în zonă, până ni s-au terminat proviziile”.
Au ajuns și la Brașov, de unde localnicii le-au recomandat să meargă la Sinaia. „Este o zonă mai turistică decât Făgăraș. Am parcat într-un camping. Pentru români, camping înseamnă un generator și un gard. Nu trec prea multe minute, că deja auzim că ceva mișună pe lângă cort. E un urs. Obiectiv: fă poză cu ursul. Misiune îndeplinită. N-am prea dormit, dar nici ursul nu a plecat până dimineață, când am vazut că avea și pui. Vecinii români au început să bată, să țipe și să facă mult zgomot, până au gonit ursul.
Cu tupeu ne-au propus să ne ducă ei mai departe. Ieftin și rapid. Eram sceptici, dar până la urmă am acceptat. Am ajuns la mașină și ne-am trezit iar înconjurați de câini. De data asta măcar eram înăuntru. Pas cu pas am atins câte un vârf de peste 2500 de metri din România. Am testat și BikePark-ul din Brașov. Aventura s-a încheiat la Brașov, un oraș mic, tânăr și autentic, indicat pentru cei pasionați de biking“, își încheie povestea turistul austriac.
