Noua Zeelandă este în căutarea unui nou drapel, pentru a se deosebi de cel al Australiei, scrie Huffington Post. Cele două drapele – al Australiei şi al Noii-Zeelande – se confundă adesea, deoarece ambele au simbolul Union Jack. Motiv pentru care guvernul Noii Zeelande a decis că, pentru a preveni aceste confuzii, cel mai bine este să modifice emblema şi să o înlocuiască cu alta mai personală. Cetăţenii au avut posibilitatea de a veni cu propriile desene şi de a le trimite unui site special, consacrat campaniei de comunicare.
Potrivit Big Browser du Monde, după un an de la lansarea proiectului, au fost primite 10.292 de propuneri. Guardian raportează că primul ministru, John Key, doreşte un drapel care să fie „în mod incontestabil al Noii-Zeelande” şi spune că e timpul ca „Union Jack” să fie eliminat de pe drapelul naţional, deoarece îl simbolizează pe fostul colonizator. Ziarul belgian La Libre explique faptul că încă din 2014, când a fost ales, premierul Key a avut ca prinicipal scop un nou drapel naţional.