Maşinile de peste 3,5 tone vor avea interdicţie să circule, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între anumite ore, din 1 iulie până în 31 august. Aceleaşi restricţii vor fi aplicate şi pe DN 39 Agigea-Mangalia şi DN 22C Murfatlar-Cernavodă, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, că potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1777/2004, circulaţia vehiculelor se desfăşoară restricţionat pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene. Astfel, începând din 1 iulie şi până în 31 august, circulaţia pe autostrada A2 Bucureşti - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Murfatlar va fi interzisă în weekend pentru vehiculele de peste 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.
Traficul va fi restricţionat pe sectorul Bucureşti-Constanţa în zilele de vineri, între orele 12.00 şi 24.00 şi sâmbătă, între orele 06.00 şi 14.00, pe sectorul Constanţa-Bucureşti - duminică, între orele 12.00 şi 24.00, iar pe sectorul Feteşti-Cernavodă, tot duminică, între orele 12.00 şi 24.00.
Traficul spre mare supravegheat de motocicletele Poliţiei Rutiere
Mare atenţie şi la cele cinci motociclete HONDA ST 1300 care vor supraveghea traficul pe drumul spre mare şi spre staţiunile montane. Motocicletele au o capacitate cilindrică de 1261 cm3 -126 cai putere şi pot atinge 225 km/h, sunt dotate cu sistem de comunicare propriu, lămpi avertizare roșu/albastru, flash stroboscopic, sirene electronice și lampă avertizare (girofar) de culoare albastră.
Motocicletele vor fi folosite pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special pe autostrăzile care duc la mare şi la munte. „Pentru îndeplinirea misiunii cu care a fost învestită, Poliţia Română urmăreşte permanent să asigure un serviciu public de calitate, activităţile fiind dezvoltate pe patru componen-te esenţiale: creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri şi, nu în ultimul rând, asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţi-nerii capacităţii operaţionale a instituţiei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.