Potrivit site-ului Serviciului Român de Informații, autorităţile române menţin nivelul de alertă teroristă cod albastru - precaut - ceea ce înseamnă că informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist. Nu există niciun fel de informație privind un atac teorist la Untold. Indiferent de s-ar putea întâmpla, noi suntem pregătiți să facem față. Avem scenarii pregătite pentru orice fel de situație", au explicat reprezentanții forțelor de ordine din Cluj.
La rândul său, Bogdan Buta, managerul festivalului, a declarat că Untold este poate cel mai sigur eveniment organizat la ora actuală în România. „Din punctul de vedere al evacuărilor respectăm cele mai înalte standarde, cu ISU am hotărât măsuri suplimentare și vor fi consturite rampe suplimentare de evacuare din stadion, am adus un sistem omologat din Germania, e din punctul meu de vedere supradimensionat, am luat măsuri cum în afară nu se iau nici la stadioane cu capacitate de 80.000 de persoane. S-au luat toate măsurile posibile".
Ce reguli impun organizatorii
De asemenea, organizatorii Untold au punctat că festivalierii nu vor putea intra în aria festivalului cu ghiozdane sau genți, iar controalele individuale vor fi stricte. "Festivalierii vor putea intra cu borsete sau fetele cu genți de dimensiuni mici. Sperăm ca toată lumea să înțeleagă că este nevoie de astfel de măsuri pentru ca lucrurile să se desfășoare în siguranță și ca distracția să fie pe primul loc".
Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a vorbit deschis despre contextul „special” în care se desfăşoară Untold, având în vedere atacurile teroriste din ultimul an care au zguduit Europa.
„Este un moment special, ştiţi ce emoţii există legate de evenimentele care se întâmplă în Uniunea Europeană. Vrem să dăm un semnal, că lucrurile sunt sub control. În acest moment nu există niciun fel de informaţie privind această categorie (atac terorist – n.red.). S-a confirmat acest lucru, codul care există este albastru, e afişat pe site-ul SRI-ului. În acest moment, sigur, nu putem spune „staţi liniştiţi, România nu e o ţintă şi Clujul nu e o ţintă, alţii sunt o ţintă”. Nu putem fi liniştiţi din acest punct de vedere, iar de aceea instituţiile sunt pregătite inclusiv pentru situaţii de acest fel”, a declarat acesta presei, în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Prefectura Cluj, potrivit www.voceatransilvaniei.ro.
Ce spune directorul festivalului
Bogdan Buta, directorul general al Untold Festival, a dat asigurări că, în ceea ce priveşte siguranţa participanţilor, festivalul va fi unul dintre cele mai sigure din lume. „S-au luat măsuri suplimentare pentru a asigura un eveniment cât mai reuşit, fără incidente, de la fluidizarea traficului până la măsurile de siguranţă şi securitate. Eu am participat la foarte multe evenimente în toată lumea şi pot să spun sincer că, odată ce implementăm toate măsurile agreate cu autorităţile, probabil vom avea unul dintre cele mai sigure locuri din România şi poate chiar din lume în acea perioadă”, a precizat Buta.
Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Tudor Grindean, a precizat că la Untold vor fi prezenţi oameni ai legii şi din alte judeţe ale Transilvaniei. „Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj va fi sprijinit, pe durata festivalului, de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de IPJ-urile din Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Sălaj. Astfel, 400 de poliţişti din cadrul structurilor, inclusiv de la Acţiuni Speciale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi BCCO vor desfăşura activităţi specifice. Pe toată durata desfăşurării festivalului vom suplimenta, vom dubla chiar efectivele, în sensul menţinerii ordinii şi siguranţei publice pe raza municipiului Cluj-Napoca. În acest context peste 200 de poliţişti vor acţiona pentru asigurarea unui ritm normal de viaţă”, a dat asigurări Grindean.
Ce spune primarul Emil Boc: măsurile de securitate au fost suplimentate faţă de prima ediţie
De altfel, primarul Emil Boc a anunţat că şi poliţiştii locali vor fi la datorie şi niciunul nu a intrat în concediu în această perioadă, 125 de poliţişti fiind pe străzile oraşului în timpul Untold. Posibilitatea unui atac terorist la Untold a fost vehiculată printre cei care îşi doresc să ajungă la festivalul care va avea loc la Cluj după ce oraşul de pe Someş a fost indicat drept o ţintă de către o prezicătoare. Dincolo de acest aspect, festivalul şi-a atras un număr tot mai mare de fani şi se va bucura, zilnic, de prezenţa a zeci de mii de oameni veniţi din toae colţurile lumii – de la Singapore la Noua Zeelandă, din SUA în UK sau Japonia.
În acest context, s-a discutat tot mai des despre Untold ca o ţintă pentru terorişti, dat fiind faptul că în special organizaţia Stat Islamic îşi alege ţintele în locuri aglomerate precump săli de spectacole, aeroporturi sau pieţe publice.
Untold 2016 va avea loc în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca
Untold 2016 va avea loc în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS& LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.