Jean Valvis, preşedinte-director general al Valvis Holding, care deţine celebrul brand de apă minerală Aqua Carpatica, îşi sărbătoreşte la 16 iulie ziua de naştere. Cu această ocazie a acordat un interviu în exclusivitate mariustuca.ro în care vorbeşte despre sine, despre familia sa, educaţie şi persoanele care i-au influenţat viaţa.
Domnule Jean Valvis, împliniţi astăzi 61 de ani. La mulţi ani! Aveţi o biografie interesantă. Aţi fost mereu pe drumuri. Grecia, Elveţia, Sudan, Franţa, România. Câţi dintre aceşti ani i-aţi dedicat afacerilor, şi câţi familiei?
Jean Valvis: Socrate a spus “eu nu sunt grec, sunt cetăţean al lumii”. Destinul a făcut să mă nasc grec, de a treia generaţie. Bunicul meu, Yanis Valvis, era mecanic, specialist în pompe pe ambarcaţiuni. Vorbim de anul 1900. În 1905, bunicul a plecat de pe insula Santorini în Egipt. Tatăl său, străbunicul, i-a spus căpitanului vasului pe care s-a îmbarcat: ţi-l dau pe fiul meu, dar îl debarchezi în primul port. Nu vreau să-l văd marinar. Şi s-a ţinut de cuvânt. Şi ajuns în Egipt s-a angajat şi a lucrat la sistemele de irigatie din delta Nilului. Fiind foarte capabil, a muncit, a făcut bani şi şi-a deschis afacerea lui. Era inginer mecanic pe irigaţii şi reprezentant al unei firme, puternice la acea vreme, de pompe de irigaţii. După ce a terminat lucrările în Egipt a plecat spre sudul Africii şi a ajuns la Khartoum , capitala Sudanului. S-a căsătorit cu bunica, tot grecoaică, acolo fiind o comunitate foarte mare de greci, şi apoi s-a născut tatăl meu. Cum bunicul avea o afacere de succes, tatăl meu a a avut posibilitatea să plece şi să studieze în Anglia. Din păcate, tata a avut o problemă de sănătate foarte gravă, la inimă, şi, la un moment dat, în 1952, când avea 26 de ani, a decis să plece la Geneva, în Elveţia. S-a internat la Spitalul Cantonal Geneva, unul dintre cele mai renumite la acea vreme, unde a încercat să se facă bine. Între timp, venisem pe lume eu şi fratele meu şi stăteam toţi la Geneva. Aveam opt ani când a murit tatăl meu. Eram în al doilea an de şcoală primară în limba franceză. Mama, fiind foarte tânără, 25 de ani, nu a mai vrut să stea la Geneva unde nu o mai lega nimic şi a decis să ne întoarcem la Khartoum, unde era toată averea familiei. Acolo nu exista însă şcoală franceză şi am mers la o şcoala greacă, unde trebuia să învăţ lecţiile ca un papagal. Vorbeam ca un papagal la şcoală şi nu ştiam ce spun. Începând de la vârsta de 9 ani, am învăţat timp de doi ani sintaxa greacă.
Dar în familie nu vorbeaţi deloc în limba greacă?
Jean Valvis : Vorbeam, dar numai cuvinte şi expresii uzuale.Nu aveam sintaxa greacă în cap. După aceea , doi ani am continuat studiile într-o şcoală internat din Grecia. Tot aici am terminat şi şcoala primară. Am avut şansa vieţii când am fost admis la Şcoala model Varvakios, unde predau cei mai buni profesori. Ceea ce a fost de o importanţă capitală pentru cultura mea. A fost o provocare, fiind la întrecere cu cei mai buni elevi. În Grecia nu este 10 nota maximă, ci 20. Nu eram de 20, dar de 17 eram. După aceea am intrat la Facultatea Politehnică din Atena unde erau 5000 de candidaţi pentru 150 de locuri la Inginerie arhitecturală.
Când l-am pierdut pe tatăl meu, bunica din partea mamei, care era tot din Santorini, mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: În viaţa ta, să investeşti aici şi a făcut gestul acesta, a arătat la cap. Asta e investiţia ta. Şi am ţinut să-i răspund şi să-i mulţumesc pentru acest sfat făcând şi şcoala model Varvakios, ca liceu, şi Şcoala Politehnică din Atena, care era un etalon în învăţământul superior şi de unde am obţinut diploma de inginer arhitect.
De ce arhitect?
Jean Valvis: Am ajuns arhitect pentru că îmbină tehnicul cu frumosul. Arhitectura e pentru mine un mijloc de exprimare. Am constatat că prin crearea de branduri am găsit mijloace de exprimare mai puternice deoarece implică nu numai ingeniozitatea inginerească, nu numai optimizarea cheltuielilor prin reducerea lor, ci şi construirea mesajului către consumator prin advertising. Mă refer la nivelul poetic al mesajului. Când faci un produs şi o campanie publicitară, nu dai specificaţiile acelui produs, nu-l descrii, ci trebuie să construieşti un mesaj care să ajungă la consumator. Şi nu propun un produs consumatorului dacă nu-l trec prin filtrul aprecierilor mele. Acum am scos un slogan pentru piaţa din SUA. E mai bun ca al agenţiei de publicitate.
Sunteţi foarte pasionat de ceea ce faceţi.
Jean Valvis: Da, deşi e un lux, mi-am păstrat libertatea de a fi creativ, copil, spontan. Plătesc pentru această libertate în nişte momente. Sunt hipersensibil. Sunt în zodia rac cu ascendent în rac. Dar nu am luat nici o pilulă pentru supărare sau pentru altceva. Sistemul meu nervos este total virgin.
Şi cum aţi ajuns om de afaceri? Nu aţi profesat deloc ca arhitect?
Jean Valvis: După ce am luat diploma de inginer, m-am întrebat: Măi, ce o să faci tu acum? Începi să desenezi clădiri în Atena? Psihologic, mă luase deja plictiseala. Şi am plecat la Paris, doar eram francofon. Aveam o ambiţie, un microb al creaţiei. Îmi doream mai bine. Doream ca lucrurile ce ies din mâinile mele să fie perfecte. Fie că e vorba despre un desen, o lucrare sau un produs. Dacă mie nu-mi place, nu-l propun altcuiva.
Aţi avut un model care v-a inspirat, pe care aţi dorit să-l urmaţi?
Jean Valvis: Cred că a fost copilăria petrecută la Geneva. Fiind Geneva, unde îşi au sediul multe dintre marile organizaţii mondiale- ONU, OIM- vă daţi seama ce haine, ce jucării, ce mâncare aveam,ce îngrijiţi eram. Oraşul, totul emana prefecţiune. Şi cred că asta m-a făcut să tind spre perfecţiune. Elveţianul are o vorbă: iubirea faţă de munca bine făcută. E un proverb popular în Elveţia cum e cel românesc cu să moară capra vecinului. Este un proverb-principiu al culturii elveţiene.
Să revenim la Paris. Ce aţi făcut acolo?
Jean Valvis: Am făcut studii, mi-am ales ca specializare sistemele inteligente aplicate pe parcursul compoziţiei arhitecturale. Am învăţat despre procesul realizării compoziţiei unui arhitect, despre a modela.The thinking about space. Modul în care se gândeşte un om la un spaţiu. Apoi, un prieten al tatălui meu de la Geneva a fost alături de mine şi mi-a propus un loc de muncă. Tot el m-a ajutat să obţin şi permisul de muncă. Şi aşa m-am întors să lucrez ca profesionist, ca arhitect, la Geneva, oraşul copilăriei mele. Am fost inginer consultant, şi am învăţat să fac primul plan, studii de fezabilitate, finanţe, structura de costuri.
Aţi lucrat la stat sau la privat?
Jean Valvis: Privat. Niciodată nu am lucrat la stat. Nu mă regăsesc la stat, iar creativitatea şi exigenţa sunt mult mai mari la privat. Nu-mi place să fac ceva repetitiv. Orice chestie repetitivă mă omoară.Trebuie să fiu la curent cu noile idei, cu noul design, cu noul packaging, cu noile afişe, cu noile sloganuri.
Şi cum aţi ajuns în România?
Jean Valvis: Pentru că făceam studii de fezabilitate, în 1992, o mare societate de cereale mi-a spus că sunt nişte fabrici de ulei de floarea soarelui şi vor să investească. Şi mi-au propus să fac studii de fezabilitate în România. Am acceptat şi din inginer consultant la Geneva, am ajuns mandatat să fac studii de fezabilitate în România. Până atunci nu aveam nici o legătură cu România. Singurul lucru pe care îl ştiam despre România era că avea o echipă foarte bună de polo şi înot care venea la Jocurile balcanice ce se ţineau şi la Atena. Şi românii erau înalţi, bine făcuţi, atleţi. Şi mai ştiam despre obiectele româneşti artizanale făcute din lemn, sculpturi rustice de la munte. Aceste imagini le aveam despre România, fiind copil la Atena. Şi vin aici, la hotel Bucureşti, şi cer apă. Şi chelnerul îmi spune că în România nu aveţi apă plată, numai minerală. Îmi aduce o sticluţă mică, închisă la culoare de nu vedeai apa, cu o etichetă de hârtie care era şi strîmbă, şi murdară. Bună seara intoxicaţie, mi-am zis. Şi cînd beau, apa era cristalină, acidulată, naturală. Aoleu, ce diferenţă! Era vorba doar de packagingul respingător, pentru că apa era bună. Am o acuitate gustativă foarte dezvoltată, teribilă. Sunt ca un microsop electronic, detectez tot. Chiar am fost despăgubit de unii din industrie cărora le-am demonstrat că în realitate nu e vorba de acelaşi lucru. Şi aşa mi-a venit ideea să investesc, să pun toate economiile mele pe masă,ca la poker, şi să strâng o masă critică pentru a începe o afacere în domeniul apelor minerale, cu o producţie de 2000 de sticle/oră. Şi în 1994 înfiinţez societatea mixtă Dorna Apemin, cu birourile tot aici, în centrul Bucureştiului.
Şi acasă când mai ajungeţi sau aici este acasă?
Jean Valvis: Ei, aici este problema. Dar să ştiţi că îmi investesc toată energia să fiu şi aici, şi cu familia. Nu există Crăciun sau Paşte- sunt grec ortodox- să nu fiu cu mama, cu cei patru fraţi ai mei la Atena, dar şi cu prietenii de la şcoala Varvakios, foştii colegi de facultate. Între sărbători, comentăm pe Facebook noutăţile, căsătorii, botezuri. Înainte era mai dificil. Trebuia să trimiţi scrisori, nu exista decât telefon fix, era mai greu. Ne găsea un dor de ne dădeau lacrimile.
Vorbeaţi mai devreme despre bunica dumneavoastră. Sunt persoane care de-a lungul vieţii ne influenţează într-un fel sau altul. Pe dvs. cine v-a influenţat cel mai mult?
Jean Valvis: Bunica mea,Smarahda, fiică de constructor, era brunetă, grecoaică tipică, intelectuală. A făcut parte din primele promoţii de femei inginer constructor. Era un caracter foarte puternic, educată, foarte credincioasă, îi plăcea muzica şi avea o voce bună. Şi era foarte frumoasă. Ea m-a întărit psihic după ce a murit tatăl meu. Mama era la Khartoum când m-am întors în Grecia, la internat.Chiar dacă bunica a fost dură uneori, mi-a format caracterul.
Ce alţi oameni v-au mai influenţat de-alungul vieţii?
Jean Valvis: Profesorii de la şcoala Varvakios, mai ales profesorul de literatură, care m-a ajutat să-mi formez principiile şi o scară de valori morale, etice, naţionale. Profesorul de filosofie de la şcoala politehnică. El m-a luat asistentul său ceea ce mi-a dat o încredere uriaşă în mine. Prietenul tatălui meu, Petrus, care m-a ajutat să mă angajez la Geneva şi m-a învăţat principii fundamentale în afaceri. Tot el m-a influenţat să nu fac o carieră academică. Mă certa, îmi spunea: Ce câştigi acolo? Fii mai liberal, fă-te antreprenor, fă un business, ieşi din logica salariului. De asemenea, partenerul meu de afaceri, Hans Bertschmann, care a crezut în mine şi a venit alături de mine să investim în România. Având o etică de elveţian, el m-a învăţat să fiu vertical, să nu promit dacă nu pot, să am încredere în oameni. Mama mea, care a fost întotdeauna o doamnă dulce, plăcută, sociabilă, simpatică, deschisă. Am văzut cu ochii mei câtă admiraţie a stârnit în jurul ei. Profesorul meu de doctorat de la Sorbona... Bine, m-au influenţat şi scritorii pe care i-am citit. Dar ştiţi cine m-a influenţat să iubesc România, cine mi-a creat conştiinţa românească?
Cine?
Jean Valvis: Adrian Păunescu. De ce sunt prieten cu Marius Tucă? Adrian Păunescu a fost liantul între mine şi Marius Tucă. Iubea Vatra Dornei, iubea apa minerală Poiana Negri şi vinul Sâmbureşti. Am colaborat mult cu el, am construit simboluri. Să ştiţi că am avut şi contracte de colaborare cu el. El creat brandul, este tatăl Sâmburelului de Olt, un frate al vinului Sâmbureşti. Şi mi-a făcut şi un alt brand, de lapte pentru copii, Copăcel-Copăcel, cum sunt încurajaţi copiii în România când încep să meargă în picioare. Dar nu s-a realizat. Mi-amintesc că am mers cu el la restaurantul Golden Falcon şi acolo aveau nişte mese acoperite cu hârtii. Şi îi spun: Măi, scoate-mi ceva cu Dorna. Şi dintr-odată, scoate pixul, se uită în ochii mei, dar nu mă privea, era pierdut în lumea lui. Şi a început să compună pe loc, pe acele hârtii de pe masă. Era ca un torent.
Şi căreia dintre aceste persoane îi datoraţi cel mai mult pentru ceea ce sunteţi astăzi?
Jean Valvis: Ştiţi ce spune religia ortodoxă? Fiecare om e o personalitate aparte. Nu pot spune că cineva m-a format aşa. Mama, bunica, Petrus, prietenul tatălui meu, şi Hans, aceşti patru oameni mi-au oferit tot ce este frumos pentru viaţă.
Aveţi doi fii, ce le-aţi transmite din experienţa dvs de viaţă ?
Jean Valvis: Îi învăţ să fie oameni buni. Să fie buni şi responsabili.
Şi credeţi că vor răzbate în viaţă?
Jean Valvis: Da, sunt deja buni, generoşi, au compasiune, sunt solidari. Le cer, fără drept de apel, să fie numărul 1. Şi o fac. Copiii mei, am bucuria să o spun, vor fi mai buni în afaceri ca mine. Cel mare, Christos Nicolaos, este mai pretenţios, citeşte foarte mult, intelectual, visător, complex, iar cel mic, Stefanos, este ingenios, inteligent, ştie imediat ce vrea, ia deciziile foarte repede. Un negustor desăvârşit, mă depăşeşte. Ambii ştiu perfect limba română. Soţia e româncă şi a fost şi este alături de copii.
