Astfel, plata CASS se va face lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul, reprezentată de valoarea salariului de bază minim brut pe ţară. Persoanele fizice au obligaţia să plătească CASS pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia sau la data la care apelează la serviciile publice de sănătate, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară.
De asemenea, persoanele fizice, care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, vor plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții.
Plata CASS se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declaraţiei, în funcție de opțiunea persoanelor fizice.
Conform ANAF, sunt vizate de aceste reglementări persoanele fizice care nu realizează venituri din salarii, pensii, activități independente, asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din alte surse, indemnizații de șomaj, indemnizații pentru creșterea copilului, ajutorul social şi indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă.