Anamaria Effler, din Arad, face parte din echipa cercetătorilor care au fost recompensați cu Premiul Nobel 2017 pentru Fizică. Anamaria Effler a absolvit Colegiul „Moise Nicoară" din Arad în anul 2003, iar apoi a plecat să studieze în Statele Unite. După doctoratul în fizică gravitațională, este cooptată în echipa LIGO- Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory, un proiect care a reușit observarea undelor gravitaționale din Univers.
Într-un articol consacrat acestui eveniment, din Special Arad, mama Anamariei preciza:
Ca să vă imaginați cam ce dimensiune are implicarea ei în acest proiect, pot să vă spun că erau zile în care mergea acasă și la ora 2 noaptea. Era mult de muncă. Îmi amintesc că undele respective au fost detectate prima oară undeva în luna septembrie, iar până în luna februarie au muncit ca niște nebuni la analize de date și verificări, ca să nu dea publicității fake-news, fiind una dintre cele mai mari descoperiri care revoluționează teoria universului”.
Într-un amplu interviu în exclusivitate pentru Special Arad, aflăm chiar de la Anamaria, acum în vârstă de 33 de ani, ce a însemnat pentru ea studiile în SUA și proiectul LIGO.
Anamaria spune că a ales CalTech, deoarece este ”una dintre cele mai bune școli tehnice” și Statele Unite, deoarece ”mi s-a părut că și SUA și Europa investesc mulți mai mulți bani în învățământ decât România și am considerat că ar fi un beneficiu pentru mine să studiez în străinătate dacă se poate. În SUA, aplicațiile se depun mai devreme, deci practic cu vreo 6-8 luni înainte să încep facultea știam că am fost acceptată, pe când la școlile din Europa se aplică mai târziu”.
În legătură cu proiectul LIGO, Anamaria ne introduce într-un mediu de colaborare internațională între profesori și studenți de la universități celebre.
”LIGO e împărțit în ceea ce spunem noi LIGO Lab, care sunt patru chestii, CalTech, MIT și cele două observatoare și mai este LIGO Scientific Collaboration, unde sunt vreo 50-60 de universități din mai multe țări. Și Marea Britanie și Germania contribuie foarte mult. La fiecare universitate sunt între 1 și 5 profesori, care au niște studenți și așa mai departe și unii au și laboratoare în care studiază diverse efecte pentru viitor, ca să ne gândim ori la următoarea generație de observatoare sau la cum să îmbunătățim observatorul curent. Mai este și Virgo, în Italia, cu care colaborăm și împărțim datele. Acolo este vorba despre o colaborare italiano-franceză”.
Anamaria este o arădeancă cu o poveste de succes în SUA, pasionată de fizica exeperimentală. ” Eu am ales să merg pe fizică experimentală și mai târziu, după multă muncă, mi-am dat seama că în România pur și simplu nu sunt bani care să fie investiți în experimente care să fie în competiție cu ce se întâmplă în Europa sau în Statele Unite”, subliniază Anamaria Effler.