Alina Bica. fost procuror-șef DIICOT, descrie modul în care "sistemul" reușește să-și impună punctul de vedere, învingând chiar și pe cei care sunt tentați, puțini, să-i reziste.
"N-ai nicio şansă în faţa sistemului. Pentru că dumnealor nu se limitează doar la a te trimite în judecată sau la a-ţi inventa dosare. Îţi iau dreptul la muncă, îţi atacă familia, îţi îndepartează prietenii. Practic te aduc în situaţia în care să cedezi şi să-ţi doreşti pur şi simplu să fii lăsat în pace. Ştiţi ce mi se pare mie groaznic? Împrejurarea că oamenii ăştia par a fi autişti. Aruncă nişte idei foarte înalte – statul de drept, justiţia, asanarea morală a societăţii -, dar ei sunt la fel de penali ca cei pe care îi investighează. Iar unitatea de măsură este duală. Dacă faci ce doresc ei, îţi merge bine şi eşti cu ei; dacă nu, te omoară la propriu. Cam aşa stau lucrurile”, a declarat Alina Bica la România TV.