Primarul din Iași, Gheorghe Nichita, este cercetat de DNA pentru că, abuzând de funcția deținută, ar fi instigat mai mulți polițiști să efectueze supravegheri operative și investigative în cazul unor persoane, au declarat, joi, pentru Agerpres.ro, surse judiciare.
El este suspectat că, în scopul obținerii pentru sine a unui folos necuvenit, a solicitat unor lucrători ai Poliției Locale Iași, respectiv funcționari publici cu funcții de conducere, instituție aflată în subordinea sa, să efectueze acțiuni de supraveghere operativă a unor persoane, folosind personalul polițienesc și bunurile aflate în dotarea poliției.Sursele citate susțin că el dorea să cunoască exact deplasările unor persoane și toate detaliile legate de acestea.
Primarul ar fi solicitat supravegherea inclusiv a persoanelor cu care acestea se întâlneau.Aceleași surse au precizat că Nichita dispunea lui Liviu Mihai Hliboceanu, directorul general al Poliției Locale Iași, și lui Ștefan Avîrvarei, șef serviciu Poliția Locală Iași, să trimită polițiști din subordine în locurile unde știa că sunt persoanele despre care acesta dorea să obțină informații și le cerea să-l țină la curent cu toate detaliile, respectiv cât stau într-un loc, cu cine se întâlnesc, unde pleacă și de unde vin.
Sursele judiciare subliniază că Hliboceanu, la cererea primarului, solicita unor polițiști din subordine să acceseze inclusiv bazele de date ale instituției, pentru a verifica autoturismele unor persoane, dar și pe cea a Evidenței Populației, pentru a afla cât mai multe detalii în legătură cu proprietarii respectivelor mașini. Procurorii DNA efectueaza la aceasta ora mai multe perchezitii la Primaria Iasi dar si la locuinta primarului Nechita.