Ambasada Statelor Unite ale Americii a precizat pentru mariustuca.ro că nu poate comenta accidentul în care a fost implicat soldatul american pe drumul spre Poiana Braşov, în urma căruia tânăra Agnes Wagner a fost grav rănită.
„Suntem la curent cu faptul că a avut loc un incident în trafic aseară. SUA vor coopera pe deplin la anchetă. Nu putem comenta cu privire la o anchetă aflată în desfăşurare.”, a precizat Ambasada SUA.
Agnes Wagner a fost operată de urgență azi-noapte. Are patru coaste fracturate și ambii plămâni perforați. Acum este la reanimare și toți prietenii se roagă pentru ea: următoarele două zile sunt critice, susţine publicaţia newsbv.ro.