Plutonierul major Mihai Laurenţiu-Rodian, în vârstă de 34 de ani, a murit în urma unui accident de circulaţie care a avut loc pe DN1, la ieşirea din localitatea Teiuş spre Municipiul Alba-Iulia. Acesta era încadrat pe funcţia de instrumentist şef la Muzica Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul", era căsătorit şi avea un copil.
În cursul acestei zile, un autocar al Ministerului Apărării în care se aflau 27 de persoane a fost implicat într-un accident de circulaţie. "Miercuri, 29 iulie, în jurul orei 16.30, la ieşirea din localitatea Teiuş spre Municipiul Alba Iulia, o autocisternă a intrat pe contrasens şi a lovit frontal al patrulea autocar din coloana Regimentului 30 Gardă care circula regulamentar", anunţă Ministerul Apărării. În urma coliziunii a rezultat rănirea gravă a plutonierului major Mihai Laurenţiu-Rodian. Un echipaj SMURD a ajuns de urgenţă la locul accidentului şi i-a acordat militarului îngrijiri medicale pentru a-l stabiliza hemodinamic în vederea transportării cu elicopterul la spital. Dar, degeaba! Totul a fost prea târziu pentru că militarul român a decedat la locul accidentului.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, transmite condoleanţe familiei plutonierului major Mihai Laurenţiu-Rodian.