Secretariatul Casei Regale a anunţat luni decesul mamei principelui Radu, Gabriela Duda. Ea a murit la miezul nopții trecute, într-un spital din Iași.
În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător. Principesa Margareta și Principele Radu, alături de fratele principelui și de familia sa, vor lua parte la înmormântarea mamei lor în orașul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde își dorm somnul de veci ultimele trei generații ale familiei Duda.
Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii, conform comunicatului Casei Regale.
Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. René Duda a decedat în anul 1999.