Actriţa Aimee Iacobescu a murit în noaptea de luni spre marţi, într-un spital bucureştean, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai UNITER.
Artista avea 71 de ani şi suferea de cancer.
Colegul său Dorel Vișan i-a adus un omagiu și a vorbit despre activitatea sa profesională, una remarcabilă.
”A fost o actriță importantă, folosită. Importantă este activitatea sa. Nu se mai ocupă nimeni, imaginația unui artist este fundamentală, dar imaginația trebuie stăpânită. Artiștii tineri trebuie să intre în sanctuarul acestor mari maeștri, dar ca să intre acolo trebuie să își curețe sufletele lor. Ne-au venit prea multe impulsuri din afară. Nu poți să fii în sufletul altora dacă în sufletul tău vibrează mediocritatea” a spus Dorel Vișan la Antena 3.
Aimee Iacobescu a interpretat roluri în numeroase filme și spectacole, rămânând în amintirea publicului mai ales cu rolul Domniței Ralu.
În 2004, președintele României de atunci Ion Iliescu i-a conferit lui Aimée Iacobescu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Biografie
Aimee Iacobescu s-a nascut de fapt la 23 iunie 1946 dar in acte a fost declarata data nasterii 1 iulie, in localitatea Unguriu, judetul Buzau, scrie cinemagia.ro.
Are un frate geaman, emigrat in Franta, actorul Dorel Iacobescu. Ambii au absolvit ”Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” (”IATC”) din București în 1968, ea la clasa prof. Beate Fredanov, asistent Octavian Cotescu, el la clasa prof. Costache Antoniu.
Aimee a absolvit ca sefa promotiei din 1968, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Bucuresti. A fost distribuita din primul moment la Teatrul National.
Debutul in teatru a avut loc la varsta de 16 ani, cand a jucat in spectacolele Alizuna de Tina Ionescu Demetrian si Adam și Eva de Aurel Baranga.
O remarcase la un festival scolar de poezie regizorul Sica Alexandrescu.
In timpul facultatii a mai jucat si in Jocul adevarului, de Sidonia Dragusanu.
Alte roluri: Ulciorul Sfărâmat – 1968, pe scena Teatrului din Craiova, in Troienele de Jean Paul Sartre, Furtuna de Nikolai Alekseevici Ostrovski, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Richard al III-lea de William Shakespeare, Coana Chirița de Tudor Mușatescu, Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Titanic Vals de Tudor Mușatescu, Marea de Edward Bond, Regele și cadavrul de Vlad Zografi, etc.
In stagiunea 2010-2011 a jucat in spectacolul Cinci femei de tranzitie, la Teatrul National.
Debutul in film a avut loc in 1966, cu Sapte baieti si o fata.