O parte din ansamblul noros, ce a stationat la vest si sud-vest, de zona geografica a Romaniei, a patruns in ultimele zile, cu averse si descarcari electrice, in Campia de Vest, mare parte din Oltenia, chiar si in vestul Transilvaniei, unde sambata, a fost o scadere, destul de accentuata, de temperatura. Manifestarile de instabilitate din cursul noptii de duminica / luni, din Banat si Oltenia, sud-vestul Transilvaniei si al Munteniei, plus zonele montane aferente, au fost mai serioase, cantitatile de apa, in doar cateva ore, ajungand si la 70 l/mp.
In urmatoarele zile, cand presiunea atmosferica va avea o scadere, mai intai, apoi va creste usor si treptat, ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor. Frecventa acestora, ca timp de manifestare, va fi mai mare dupa amiaza, iar ca durata de desfasurare, zi - noapte, in interiorul arcului carpatic, la deal si la munte, unde din punct de vedere termic vremea se va raci destul de mult. Va avea loc si o patrundere de aer mai rece, insa scaderea de temperatura, la valorile diurne, va fi si ca urmare a lipsei insolatiei.