In zona geografica a tarii noastre, variatiile de presiune, cand spre scadere, cand spre crestere, nu vor fi semnificative, de la o zi la alta si de la o noapte, la alta. Temperatura aerului va creste, in toate regiunile, din a doua parte a acestei saptamani si inceputul saptamanii viitoare, pana la pragul de canicula si chiar peste acesta. Pana atunci, valori maxime mai mari de 30-32 de grade, vor fi in continuare in Moldova si in Campia de Vest.
Vantul va continua sa-si faca simtita prezenta in regiunile sud-estice si chiar de sud, apoi si in cele estice si la munte, iar manifestarile de instabilitate, vor fi putine si nu in toate regiunile, cu probabilitate mai mare de semnalare, dupa amiaza si in orele serii. Doar franturi noroase, din cele ce vor evolua pe continent, sau se vor forma si organiza in apropierea zonelor muntoase, de la vest si sud de Romania, precum si a Muntilor Carpati, vor fi responsabile de fenomenele asociate instabilitatii atmosferice, care, din pacate, asa cum se intampla de obicei, in astfel de situatii si in anotimpul cald al anului, vor avea un grad crescut de violenta, ca manifestari.