Prognoza meteorologică pentru următoarele două săptămâni. Ce şanse sunt să plouă până la 12 iulie!

29 Iun 2015
Prognoza meteorologică pentru următoarele două săptămâni. Ce şanse sunt să plouă până la 12 iulie!
Inceputul acestei saptamani este normal din punct de vedere termic in majoritatea regiunilor. Temperaturile vor creste incepand de miercuri, dar abia de saptamana viitoare vom avea probleme din cauza caldurii. Pana la 12 iulie, nicaieri in Romania nu se vor atinge insa nicaieri valorile de canicula.

BANAT
Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele normale specifice perioadei, cu maxime în jurul a 27 de grade. Începând din 1 iulie vremea se va încălzi, devenind călduroasă, cu medii regionale ale maximelor de 30-33 de grade, caniculară la câmpie după data de 8 iulie, când vor fi maxime, în medie, în jurul valorii de 34 de grade. Până în data de 4 iulie, minimele termice vor fi, în medie regională, de 14-15 grade. După această dată acestea vor crește până la valori medii de 18-19 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în primele trei zile ale intervalului şi între 6 şi 9 iulie, când vor fi averse în general slabe cantitativ. În rest, probabilitatea pentru averse va fi redusă.

CRIŞANA
În primele două zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale specifice perioadei, cu maxime în jurul a 26 de grade. După data de 1 iulie, vremea se va încălzi treptat devenind călduroasă spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, când mediile regionale ale temperaturilor maxime vor fi de 30-32 de grade, iar după data de 8 iulie vor fi maxime, în medie regională, de 33-34 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 13-14 grade până în jurul datei de 4 iulie, apoi acestea vor marca o creştere până la valori de 17-18 grade. Averse, în general slabe cantitativ, se vor semnala în primele două zile ale intervalului, precum şi în jurul datei de 7 iulie. În celelalte zile, probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

TRANSILVANIA
Intervalul va debuta cu valori temice diurne apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii iunie, cu maxime în jurul a 24 de grade. După data de 1 iulie, valorile termice vor creşte treptat, caracterizând o vreme călduroasă în a doua săptămână, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 30-31 de grade. În prima săptămână, variaţiile termice nocturne vor fi nesemnificative, media regională a temperaturilor minime fiind de 11-12 grade. În a doua săptămână va exista o uşoară creştere a valorilor termice nocturne, până la medii de 14-15 grade. Se vor semnala averse, în general slabe cantitativ, îndeosebi în intervalul 30 iunie – 3 iulie dar şi în jurul datei de 7 iulie.

MARAMUREŞ
În primele două zile, maximele termice vor fi apropiate de cele normale specifice perioadei,situându-se în jurul a 24 de grade. După 1 iulie, valorile termice diurne vor creşte treptat caracterizând o vreme călduroasă în a doua săptămână de prognoză, când mediile regionale ale maximelor se vor situa în jurul a 32 de grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni vor fi uşoare variaţii termice nocturne, media regională a minimelor fiind de 11-12 grade. În a doua săptămână va exista o uşoară creştere a valorilor termice nocturne, până la medii de 15-16 grade. Vor fi averse, în general slabe cantitativ, în intervalul 29 iunie – 2 iulie şi în jurul datei de 7 iulie.

MOLDOVA
Până în jurul datei de 4 iulie, valorile termice vor fi apropiate de normalul pentru această perioadă a anului, cu maxime ce vor oscila, în medie regională, între 25 şi 28 de grade şi minime între 13 şi 16 grade. Apoi vremea se va încălzi, astfel că, în cea de-a doua săptămână vremea va deveni călduroasă, izolat caniculară, cu medii regionale ale temperaturilor diurne de până la 33 de grade şi a celor nocturne de până la 18 grade. Averse slabe şi pe arii restrânse pot apărea în intervalul 1 şi 3 iulie şi în jurul datei de 7 iulie.

DOBROGEA
În prima săptămână a intervalului, regimul termic va fi apropiat de cel normal, cu maxime ce se vor situa, în medie regională, în jurul valorii de 26 de grade şi minime de 16-17 grade. Apoi, vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile diurne vor ajunge în medie la 30 de grade, iar cele nocturne la 20 de grade. Averse slabe, cu carater local pot apărea în perioada 2 - 4 iulie.

MUNTENIA
Până în jurul datei de 5 iulie, valorile termice vor fi apropiate de regimul termic normal, cu maxime ce se vor încadra, în medie regională, între 26 şi 28 de grade şi minime între 14 şi 16 grade. Apoi vremea se va încălzi astfel că, în cea de-a doua săptămână, vremea va deveni călduroasă, local caniculară la câmpie, cu medii ale temperaturilor diurne de până la 34 de grade şi a celor nocturne de până la 18 grade. O uşoară instabilitate atmosferică se va produce mai ales în prima săptămână a intervalului şi se va carateriza local şi temporar prin averse slabe cantitativ.

OLTENIA
În prima săptămână a intervalului, regimul termic va fi apropiat de cel normal, cu maxime ce se vor situa, în medie regională, între 25 şi 28 de grade şi minime între 14 şi 16 grade. Apoi vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă, local caniculară la câmpie, astfel încât temperaturile diurne vor ajunge în medie la 33-34 de grade, iar cele nocturne vor fi în jurul valorii de 19 grade. O uşoară instabilitate atmosferică se va produce în primele zile ale intervalului şi se va carateriza local şi temporar prin averse slabe cantitativ, după care probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

 

Alte stiri din Vremea

Ultima oră