Meteorologii au emis miercuri o informare de ploi însemnate cantitativ, valabilă pentru toată țara, în intervalul 20 august, ora 03.00 – 21 august, ora 23.00
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menţionat, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi izolat în restul teritoriului.
Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp, în 24 de ore, arată ANM.
Totodată, meteorologii precizează că în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50...55 km/h.