În 57 de minute, Simona Halep a fost învinsă fără drept de apel de Garbine Muguruza în finala de la Cincinnati, cu 1-6, 0-6.
Astfel, jucătoarea noastră a pierdut și șansa să ajungă pe locul 1 mondial. Fostul mare jucător Ilie Năstase a declarat că deşi românca a pierdut cu un scor categoric, “acesta este doar un turneu pregătitor pentru US Open, unde toate sportivele vor să se prezinte în cea mai bună formă”.
„Scorul nu contează. Că e 6-1 sau că e 7-6, tot acolo e”, a spus Ilie Năstase. „Stilul Muguruzei nu-i convine lui Halep pentru că lovește foarte puternic, e mingea repede. A jucat puțin defensiv Simona. Oricum, ăsta e viitorul tenisului, să lovești din orice poziție, dacă intră - bine, dacă nu intră - iarăși bine”, a adăugat el.
„Astea sunt turnee pregătitoare pentru US Open. Bănuiesc că toate vor să ajungă într-o formă bună. Simona a pierdut doar două meciuri sau trei”, mai spune fostul tenismen.
Ilie Năstase nu a pierdut ocazia de a arunca o săgeată la adresa jurnalistului Cristian Tudor Popescu, care a comentat finala de la Cincinnati din studioul Digi Sport 2, care a transmis în direct partida. „Mă uitam, aveți un comentator foarte bun, Cristian Tudor Popescu, care nu înțelege nimic din sportul ăsta. Am închis sonorul, nu voiam să mai ascult, că mă zgâria pe creier”, a spus Ilie Năstase.
Simona Halep s-a arătat dezamăgită de propria prestație și le-a cerut iertare spectatorilor pentru felul în care s-a prezentat în acest ultim act din capitala statului Ohio. "Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit. Îmi cer scuze pentru acest meci, pentru că am jucat atât de slab, iar Garbine a jucat atât de bine. La anul voi reveni și sper să joc mai bine. Le mulțumesc celor din echipa mea și celor din familia mea", a declarat Simona Halep, după finala pierdută la Cincinnati în fața Garbinei Muguruza.