România a cucerit trei medalii de aur, două de argint și două de bronz, vineri, în întrecerile rezervate cadeților, la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă pentru cadeți, juniori și seniori de la Mangalia.
Cele trei medalii de aur au fost câștigate de Ștefania Priceputu (cat. 50 kg), Larisa Nițu (cat. +50 kg) și de Sebastian Raicea (cat. +70 kg). Cristina Pintilie și Norbert Molnos au obținut medalii de argint, iar Denisa Fodor și Kristian Kovacs au luat bronz, potrivit paginii de Facebook a forului național de specialitate.
România ocupă primul loc în clasamentul pe națiuni după prima zi, potrivit Federației Române de Lupte.
La competiție participă peste 170 de sportivi din 12 țări, Turcia, Iran, Italia, Grecia, Rusia, Norvegia, Bulgaria, Austria, Moldova, Estonia, Kazahstan și România.
România aliniază un lot de 57 de sportivi, sâmbătă fiind programate întrecerile juniorilor, iar duminică cele ale seniorilor.