Petre Peniţă, 22 de ani, jucător în Liga a 4-a Călăraşi, la Dunărea Ciocăneşti, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi influenţarea declaraţiilor. Vestea a căzut ca un fulger peste tot fotbalul călărăşean. Jucătorul nu era tocmai un anonim la nivel judeţean, însă acum toată cariera sa este pusă în pericol. Apropiaţii îl descriu drept un băiat liniştit şi cred că a ajuns în această situaţie numai din cauza anturajului. Peniţa a contestat decizia arestului preventiv, o decizie a Tribunalului Călăraşi urmând a se lua marţi, 10 februarie.
Înainte de a juca fotbal, Petre Peniţă a făcut timp de 10 ani lupte la CS Rapid Bucureşti. La Dunărea Ciocăneşti el era unul dintre cei mai buni jucători şi nu a ieşit niciodată în evidenţă altfel decât prin prestaţia din teren. Printre coechipierii săi se număra chiar şi un angajat la Poliţiei Călăraşi, alături de care făcea un cuplu excelent în linia de atac. În această pauză, formaţia din Liga a 4-a Călăraşi a decis să schimbe antrenorul. Noul tehnician, Cornel Ţicu, a cerut în momentul instalării sale la echipă ca Petre Peniţă să nu fie lăsat să se transfere la altă grupare. Tânărul în vârstă de 22 de ani este căsătorit, are un copil născut în urmă cu câteva luni, soţia sa fiind acum însărcinată pentru a doua oară.
Cine este Peniţă?
La sfârşitul anului 2014, Federaţia Română de Fotbal organizat o acţiune de selecţie a jucătorilor Under 21 din întreaga ţară ce ar fi putut îmbrăca tricoul echipei naţionale de tineret. Printre cei convocaţi s-a numărat şi Petre Peniţă, legitimat la acea vreme la Înainte Modelu, echipa ce activează în Liga a 3-a. Jucătorul prezenta o condiţie fizică excelenţă, fapt ce i-a uimit pe cei din staff-ul tehnic al lotului naţional. Golurile înscrise în tricoul formaţiei călărăşene, precum şi prestaţia de la acţiunea de selecţie l-au adus în atenţia unor formaţii precum Oţelul Galaţi, FC Braşov şi Gloria Buzău. A existat chiar şi varianta ca tânărul jucător de bandă dreaptă să meargă în Italia, pentru a susţine probe de joc la Bari. Modelenii s-au opus unei despărţiri, iar Peniţă, nemulţumit de salariu, a ales să plece de la fosta campioană a judeţului Călăraşi. Şi a făcut-o cu scandal! A mers la AFAN, iar “sindicatul” fotbaliştilor l-a ajutat să dovedească faptul că angajamentul său cu Înainte Modelu a fost un fals. Astfel, a devenit jucător liber în vara anului trecut. Imediat şi-a găsit echipa, acceptând să semneze cu Dunărea Ciocăneşti. În această iarnă s-a înţeles cu Avântul Dor Mărunt, formaţia la care a debutat în fotbal, pentru un salariu lunar de 3.000 de lei, însă transferul pare imposibil în acest moment.