"Știu cine, știu locul, știu suma!" - aceasta a fost afirmația din cauza căreia Ionuț Negoiță a intrat în atenția Comisiei de Disciplină a FRF.
Ieri, membrii comisiei au dat verdictul în acest caz.
„În temeiul art. 52 al. 2 lit. b şi al. 4 din RD intimatul - petent Negoiţă Ionuţ este sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă de 8 (opt) luni şi penalitate de
50.000 lei În temeiul art. 9 şi 42.5 din RD clubul SC Dinamo 1948 SA Bucureşti răspunde în mod solidar de penalitatea sportivă aplicată", se specifică în comunicatul FRF.
Negoiță: Jocurile mizerabile practicate în trecut nu vor mai fi tolerate
Negoiță: Jocurile mizerabile practicate în trecut nu vor mai fi tolerate
"Decizia Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF era previzibilă. Cu toate acestea, mi-am asumat orice consecință pentru a da un semnal clar tuturor că la Dinamo, atâta vreme cât voi conduce eu, jocurile mizerabile practicate în trecut nu vor mai fi tolerate sub nicio formă. Știu că semnalul a fost deja înțeles și sunt convins că toată lumea este acum mult mai atentă atunci când vine vorba de Dinamo", a precizat Negoiță într-un comunicat.
"Toată lumea vrea probe palpabile, dar aceste probe nu le pot avea eu, doar nu sunt SRI-ul sau altă instituție specializată a statului. Probele mele sunt reprezentate de bunul simț al oricărui om care are ochi să vadă, dar și de discuțiile cu oamenii din fenomen. E de înțeles că eu, care am un interes clar, acela de a nu permite nimănui să-și bată joc de Dinamo, de munca și de banii mei, spun lucrurilor pe nume. La fel cum e de înțeles că oamenii de fotbal care știu lucrurile pe care eu le-am spus nu vor să le susțină public, probabil pentru a nu-și face dușmani fără să aibă un interes direct. Asta nu înseamnă că 'Hoțul neprins e negustor cinstit'...", a continuat acționarul dinamovist.
"Fără a comenta decizia comisiilor de specialitate, îmi rezerv dreptul de a contesta hotărârea. Vă asigur că și pe viitor voi fi foarte atent la această zonă tabu a fotbalului românesc și voi puncta ori de câte ori va fi nevoie lucrurile care mi se par în neregulă, în speranța că fotbalul românesc va deveni, pe zi ce trece, unul tot mai curat", a conchis Ionuț Negoiță.