Federer-câştigător la Wimbledon fară a pierde vreun set

17 Iul 2017 | scris de Radu Popescu
Federer-câştigător la Wimbledon fară a pierde vreun set

Elvețianul Roger Federer, care a câștigat duminică al optulea titlu la Wimbledon și al 19-lea la un turneu de Mare Șlem, a afirmat că "nimeni nu ar fi crezut că voi câștiga două turnee de Grand Slam anul acesta și chiar s-ar fi amuzat",scrie agerpres.ro.

 

"Este adevărat că în 2001, când l-am învins pe idolul meu Pete Sampras, nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes. Speram pe atunci doar să am o șansă de a ajunge într-o zi în finală și să mă bat pentru a câștiga turneul. Să câștigi opt titluri, nu este ceva ce poți anticipa. Dar dacă reușești, înseamnă că ai mult talent, iar părinții tăi, antrenorii tăi te împing de la spate de când ai trei ani și te văd ca un fel de proiect. Ei bine, eu nu am fost acest gen de copil. Eu eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-și câștige existența jucând tenis. Am visat să reușesc, am muncit din greu și am fost răsplătit", a declarat Federer după victoria din finală în fața croatului Marin Cilic (6-3, 6-1, 6-4).

"Wimbledonul a fost mereu și va fi turneul meu favorit. Eroii mei au jucat pe aceste terenuri. Grație lor, eu cred că am devenit un jucător mai bun. Să faci istorie aici, la Wimbledon, înseamnă foarte mult pentru mine în acest sezon. Dar nici nu m-am gândit la asta, nici în timpul ceremoniei, nici pe parcursul zilei. Am fost doar bucuros că am putut câștiga Wimbledonul, pentru că drumul a fost lung. Să fii din nou campion la Wimbledon, pentru încă un an, este un moment pe care vreau să-l savurez", a mai spus jucătorul elvețian.

La vârsta de 35 de ani, Roger Federer a jucat a 11-a sa finală la Wimbledon, unde s-a impus ultima oară în 2012.

În acest an, Federer a reușit să câștige turneul londonez fără să piardă vreun set. La 35 ani și 342 zile, Federer a devenit cel mai vârstnic jucător care se impune la Wimbledon în era modernă. Anul acesta, el a mai câștigat turneele Australian Open, Indian Wells, Miami și Halle.

Alte stiri din Sport

Ultima oră