Într-un interviu acordat presei britanice, Emma Răducanu, câștigatoare a US Open 2021, spune ca nu s-a adaptat la presiunea care vine cu odată cu succesul și faima. Britanica explică cât de profund i-a schimbat viața acest eveniment, dar nu întotdeauna în bine, scrie Eurosport
„Uneori cred că mi-aș fi dorit să nu fi câștigat US Open”. La aproape doi ani de la victoria sa incredibilă în turneul american de Grand Slam, britanica Emma Răducanu încă se luptă să-și recapete nivelul din vara 2021. Avea doar optsprezece ani când a câștigat la Flushing Meadows măturându-și atunci toți adversarii.
Răducanu a spus că experiența ei a fost îngreunată și de o serie de accidentari - se recuperează după trei operații - și durerea a crescut dupa Wimbledonul de anul trecut. „M-am luptat cu durerea fizică, dar latura mentală a fost foarte dificilă pentru mine”, a spus ea.
"De atunci, am avut o mulțime de eșecuri, unul după altul. Sunt rezistentă, tolerez multe lucruri, dar nu este ușor", a spus ea într-un interviu pentru cotidianul The Times. „Și uneori mă gândesc în sinea mea că aș fi preferat să nu câștig US Open”, adaugă ea. „ Atunci, îmi spun „Amintește-ti de acest sentiment (acela al caștigării sale în finala US Open din 10 septembrie 2021), de această promisiune”.
Odată cu victoria ei fără precedent – niciodată o jucătoare ieşită din calificări nu a câştigat un turneu de Grand Slam – Emma Răducanu a devenit una dintre cele mai căutate sportive de către sponsori. Britanica născută în Canada dintr-un tată român și o mamă chineză este sub contract cu Nike, Porsche, Vodafone și Dior. Dar ea spune că a trebuit să crească foarte repede pe circuit pentru a nu servi doar drept „pușculiță”.
„Este absolut brutal”, adaugă ea. „Ceea ce am ajuns să înțeleg în ultimii doi ani este că circuitul de tenis și tot ceea ce vine cu el nu este un mediu foarte prietenos și sigur " Trebuie să fii atent pentru că sunt mulți rechini. Cred că oamenii din zonă, mai ales că aveam 19 ani, acum 20, mă văd ca o pușculiță. A fost greu să navighez prin aceste ape. M-am ars de câteva ori, am învățat, am învățat să țin în jurul meu cel mai mic cerc posibil .”
Dar departe de terenul de tenis, fosta campioană la US Open Emma Răducanu, în vârstă de 20 de ani, pare să fi format propriul parteneriat de „dublu mixt” cu fiul unui miliardar. El este fostul șef al școlii publice Harrow, Carlo Agostinelli, în vârstă de 22 de ani, care a jucat și fotbal la Universitatea Stanford din America în timp ce studia relațiile internaționale.
Agostinelli este fiul miliardarului american de capital privat, Robert Agostinelli, în vârstă de 70 de ani, un fost bancher al Goldman Sachs, care a încercat cândva să cumpere clubul de fotbal Liverpool.
Emma Raducanu secretly dating Carlo Agostinelli-Pair seen cosied up together. pic.twitter.com/fH8AuE2KIr
— gary h (@garyh31887083) June 17, 2023