Doi cazuri suspecte de Ebola au fost înregistrate la Lyon

16 Iun 2015
Doi cazuri suspecte de Ebola au fost înregistrate la Lyon
 Pacienţii sunt internaţi în spitalul „La Croix-Rousse”, singurul din această regiune, abilitat de a acorda asistenţă medicală contaminaţilor cu virusul Ebola. Primul pacient a fost transferat de la CHU Grenoble. Al doilea pacient, un imigrant care a cerut statutul de refugiat pe teritoriul francez, se pare că a călătorit în Congo şi Sierra Leon, două ţări unde epidemia cu virusul Ebola s-a răspândit foarte mult. Pacientul acesta avea febră mare, când a fost luat de salvare din Gara Grenoble. Un perimetru de securitate a fost creat în jurul gării.

În prezent, sunt efectuate analize speciale pentru a se determina starea de sănătate a celor doi pacienţi.

În Franţa, în ultimele nouă luni, s-au semnalat 675 de cazuri suspecte de Ebola, dar pînă acum nici unul nu s-a confirmat.

O persoană este considerată suspectă de Ebola dacă într-un interval de 20 de zile de la revenirea dintr-o zonă cu risc epidemic, aceasta prezintă febră, măsurată de un asistent medical, superioară sau egală cu 38 de grade Celsius, precizează Institutul de Supraveghere Sanitară din Franţa, pentru Franceinfotv.fr. În perioada de incubaţie a virusului, care este între 2 şi 20 de zile, persoana este foarte puţin spre deloc contagioasă. Riscul de transmitere creştere din momentul în care boala se agravează.

Febra Ebola este letală în aproape jumătate dintre cazuri. Numărul deceselor provocate de epidemia de Ebola în Africa de Vest s-a ridicat la 7.693 dintr-un total de 19.695 de cazuri înregistrate în trei ţări, cele mai afectate: Sierra Leone, Liberia şi Guineea. La nivel global, virusul Ebola a ucis aproximativ 7.708 persoane, potrivit bilanţului actualizat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră