Hassan şi Boubacar s-au născut lipiţi în zona abdomenului, la Conakry, la începutul lunii ianuarie şi au fost separaţi, după o operaţie deosebită, la Spitalul Necker din Paris. Cei doi copii au fost separaţi la 26 mai 2015, la Spitalul Necker, relatează presa franceză. A fost o operaţie deosebită şi riscantă. Cei doi bebeluşi siamezi de patru luni, erau uniţi în zona abdomenului, scrie azi Le Figaro. Echipa chirurgicală, coordonată de profesorul Yves Aigrain, compusă din şapte specialişti, a separat organele, respectiv ficatul şi 30 de centimetri din intestinul subţire. Operaţia a început la orele 8 dimineaţa şi s-a terminat spre orele 18 :30.
Hassan şi Boubacar, născuţi la CHU din Conakry la sfârşitul lunii ianuarie anul acesta, eraun legaţi la nvielul abdomenului. Medicii şi-au data seama de acest aspect important abia la naştere. Ei se aşteptau la naşterea unor gemeni, fără să-şi dea seama de această anomalie.
Copiii, care cântăreau 5,4 kilograme la naştere, au fost aduşi pe lume fără cezariană şi au beneficiat de îngrijire medicală în Franţa, graţie unei asociaţii de caritate.
Această naştere este un eveniment în Guineea. Este pentru prima dată când se nasc la noi copii siamezi vii, mărturiseşte dr. Daniel Agbo-Panzo, şeful serviciului chirurgie pediatrică la CHU Conakry, în Le Figaro. Copiii vor reveni în curând la « Kilometres 36 », o comună de la marginea capitalei Guineei, unde îl aşteaptă ceilalţi fraţi şi surori.