Medicii de la Spitalul San Antonio din Chile au descoperit un făt calcifiat în abdomenul unei femei în vârstă de 92 de ani. Estela Melendez spune că, în urmă cu 50 de ani, alţi medici i-au spus că are o tumoră în abdomen. Iată, că abia după o jumătate de secol Estela Melendez a aflat adevărul în privinţa a ceea ce este în burta ei de vreo jumătate de secol. Medicii au descoperit că este un făt calcifiat pe care bunica Estela îl poartă de peste 50 de ani. Şi Estela nu ar fi ştiut niciodată nimic, dacă nu era adusă, de curând, la Spitalul San Antonio pentru o fractură. Medicii de aici au stabilit că, în momentul în care fătul a murit, acesta era în luna a şaptea de evoluţie.
Cazul Estelei Melendez este unul dintre puţinele asemănătoare, cunoscute în lume. Acest fenomen, pe care medicii îl numesc „litopedie”, se produce în sarcina extra-uterină. Ovulul migrează în afară uterului până în abdomen, unde continuă să se dezvolte. Dacă sarcina nu este asistată medical, fătul moare, corpul fiind incapabil să-l expulzeze.Totuşi, sunt cazuri în care se elimină natural. Dacă nu e eliminat, fătul şi placenta sunt acoperite cu calciu, corpul reuşind să tolereze această formaţiune. În cazul Estelei Melendez, medicii au decis că extirparea chirurgicală prezintă un risc major.
Potrivit US National Library of Medicine, în literatura de specialitate, sunt înregistratre aproximativ 330 de cazuri de litopedie.