Constantin Levaditi este un anonim printre români. Orfan, luat sub aripă de marele Victor Babeș, devine unul dintre cei mai importanți medici din istoria noastră. Critică deschis clasa politică, administrația, sistemul sanitar. E gonit din țară. Se refugiază la Paris, devine decanul școlii franceze de bacteriologie. Este nomonalizat de 42 de ori la Premiul Nobel pentru Medicină.
Constantin Levaditi este considerat unul dintre fondatorii virusologiei mondiale, fiind, în acelaşi timp, şi promotor al chimioterapiei şi sifilogramei (a pus la punct o metodă de detectare a spirochetei sifilitice, numită "metoda Levaditi-Manouélian"), potrivit https://acad.ro/.
Născut la Galaţi, în 19 iulie 1874, Constantin Levaditi şi-a făcut studiile liceale şi, apoi, pe cele superioare la Bucureşti (a urmat Facultatea de Medicină, 1892-1898), continuându-şi specializarea la Paris (Laboratorul de Patologie Generală şi Experimentală şi Institutul "Pasteur", 1898-1900) şi la Frankfurt-am-Main (Institutul de Terapie Experimentală, 1900-1901).
În 1892 a obţinut doctoratul în medicină la Facultatea de Medicină din Paris, cu teza "Contributions a l'étude des Mastzellen et de la Mastzellen-Leucocytose", conform lucrării "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).
Şi-a continuat cercetările la Institutul "Pasteur", unde în 1904, i s-a amenajat un laborator propriu, după aceea a lucrat la Institutul "Fournier". În perioada 1920-1921, a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Cluj.
În 1909, împreună cu medicul austriac Karl Landsteiner, a demonstrat prezenţa virusului polio în alte ţesuturi decât în cel nervos (în secreţiile nazofaringiene, în glandele salivare şi în ganglionii limfatici intestinali).
În 1913, a reuşit să cultive, pentru prima oară în lume, virusul poliomelitic pe alte celule decât cele nervoase, realizare ce a deschis drumul preparării vaccinului antipoliomelitic. De asemenea, a întreprins studii complexe asupra virusului encefalitei.
În 1919 este invitat să se întoarcă în Romania, primind o catedră la Universitatea de Medicină din Cluj.
Începe o muncă titanică de combatere a sifilisului în Transilvania şi caută să reorganizeze pe baze moderne serviciile medicale din regiunea abia recuperată de la Imperiul Austro-Ungar.
Stârneşte invidie în rândul colegilor săi de breaslă români şi este nevoit să se întoarcă la Paris unde îşi continuă activitatea didactică şi de cercetare.
La scurt timp, este invitat să preia conducerea Institutului Rockfeller din New York, însă refuză. Următoarele 3 decenii lucrează la numeroase proiecte şi se stinge departe de ţară, în capitala franceză.
Lucrările şi activitatea lui Constantin Levaditi sunt încă puncte de referinţă în cursurile unor universităţi şi în dezbaterile din cadrul congreselor de virusologie şi imunologie.
Pentru munca lui neobosită în căutarea unor noi tratamente a fost premiat de Academia franceză de Ştiinţe şi de universităţi celebre.
A adus, totodată, o contribuţie originală la stabilirea de legături între virusuri şi cancer. În 1921 a descoperit şi a utilizat, în premieră, compuşii cu bismut în terapia sifilisului.
A făcut şi cercetări privind ultrafiabilitatea virusurilor, tropismul electiv (preferenţial) al virusurilor faţă de diferitele ţesuturi, mecanismul reacţiei Wassermann, herpesul, scarlatina, rabia etc.
Spre sfârşitul vieţii, a făcut cercetări privitoare la sulfamide şi antibiotice (penicilină, streptomicină, bacitracină, subtilin, polymyxin, aureomycin, cloramfenicol).
Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse într-un număr impresionant de lucrări ştiinţifice intrate în istoria medicinei româneşti şi mondiale.
Pentru valoarea lucrărilor sale a fost distins cu mai multe premii, dintre care: Premiul "Bréant" şi Premiul "Montyon" ale Academiei de Ştiinţe din Paris;
Premiul Expoziţiei Internaţionale de la Strasbourg; Marele Premiu "Cameron" al Universităţii din Edinburgh; Premiul "John Scott" al Universităţii din Philadelphia; Premiul internaţional "P. Erlich" pentru chimioterapie.
Membru de onoare al Academiei de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei de Medicină din Paris; membru corespondent (24 mai 1910), membru de onoare (10 iunie 1926) şi membru de onoare străin (12 august 1948) al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Amsterdam şi al Academiei de Ştiinţe din Paris.
Eminentul doctor Constantin Levaditi, unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniul medicinei din secolul al XX-lea, a murit la 5 septembrie 1953.
