Şansa ca o persoană cu obezitate medie (IMC între 30 şi 35) să ajungă la o greutate normală a corpului după un tratament de slăbit este de 1 la 210 în cazul bărbaţilor şi 1 la 124 în cazul femeilor. Pentru pacienţii suferinzi de obezitate severă (IMC peste 40), şansele sunt şi mai mici: 1 la 290 de bărbaţi şi 1 la 677 de femei. Sunt concluziile triste la care a ajuns un studiu coordonat de King's College London. Pentru a formula aceste concluzii, publicate în The American Journal of Public Health, cercetătorii au analizat dosarele medicale a aproximativ 280.000 de femei şi bărbaţi cu probleme de obezitate.
Aceste persoane, monotorizate între 1 noiembrie 2004 şi 31 octombrie 2014, urmau tratamentul clasic contra obezităţii, constând în program nutriţional şi exerciţii fizice. 2.738 de participanţi (1%), care au recurs la chirurgie bariatrică, au fost excluse din studiu.
Prevenţie
Din totalul participanţilor, doar 1.238 de bărbaţi şi 2.245 de femei, cu obezitate moderată, cu IMC între 30 şi 35, au ajuns la o greutate normală. Variaţii ale greutăţii, cu creşteri şi scăderi, au fost înregistrate la peste o treime dintre pacienţi.
Studiul concluzionează că tratamentele contra obezităţii folosite în prezent nu asigură o pierdere în greutate durabilă, în cazul majorităţii persoanelor obeze. Astfel, probabilitatea ca, într-un an, pacienţii să piardă 5% din greutatea corpului avută la intrarea în studiu a fost de 1 la 12 la bărbaţi şi de 1 la 10 femei. Pentru cei care au pierdut 5% din greutate, 53% au luat în greutate în următorii doi ani şi 78%, în următorii cinci ani.
Strategiile actuale de luptă contra obezităţii nu oferă soluţii pentru majoritatea suferinzilor de obezitate, în sensul pierderii în greutate sau al menţinerii greutăţii după ce au slăbit. Prioritatea acestor tratamente ar trebuie să fie prevenţia luării în greutate, spune profesorul Martin Gulliford, autorul principal al diviziei de cercetare de la King's College London.