Au intrat primele cantităţi de vaccin tetravalent, s-a semnat contractul pentru vaccinul hexavalent şi a fost activat un mecanism european de achiziţie a vaccinului împotriva hepatitei B, a anunţat, joi, ministrul sănătăţii, Florian Bodog.
"Pentru vaccinul tetravalent s-a semnat și au și intrat cantitățile. Pentru hexavalent este semnat contractul. Procedura a fost finalizată. Pentru hepatită B, avem în continuare aceeași problemă. După cum știți, am activat un mecanism european pentru a achiziționa vaccin de hepatită B, am primit un răspuns din Norvegia și, în momentul de față, specialiștii din DSP au luat legătura cu omologii de acolo și vedem în ce condiții îl putem aduce", a precizat ministrul Sănătăţii.
Vaccinul pneumococic
În privinţa vaccinului pneumococic, ministrul Florian Bodog spune că va fi introdus anul acesta: „(...) este vorba despre vaccinul pneumococic care se face peste tot în Europa, doar în România, nu. El a fost introdus în schema de vaccinare, însă nu au fost asigurate fonduri pentru achiziționarea vaccinului și în săptămânile viitoare vom demara procedurile și vom achiziționa acest vaccin", a spus ministrul Bodog.
Legea vaccinării
În prezent, sunt două proiecte de act normativ care vor fi trimise în dezbatere publică.
Ministrul Sănătăţii susţine că s-a ferit să înainteze cele două proiecte deoarece prioritar au fost vaccinurile.