Nopțile albe ar putea mări riscul de cancer de prostată în cazul bărbaților cu vârste sub 65 de ani, susține un studiu prezentat la reuniunea anuală a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR).
Profesorul David Khayat, șeful serviciului de oncologie la Pitie-Salpetriere, prezintă în revista Sciences et Avenir studiul care a ajuns la această concluzie.
O echipă de cercetători, coordonată de dr. Susan Gapstur din cadrul American Cancer Society, a analizat datele privitoare la starea de sănătate a unui număr de peste 823.000 de bărbați. Cercetătorii au descoperit că bărbații cu vârste sub 65 de ani, care dorm între trei și cinci ore pe noapte, prezintă un risc cu 55% de cancer de prostată, comparativ cu bărbații care dorm noaptea șapte ore. Bărbații care au, în medie, șase ore de somn noaptea, au un risc cu 29% mai marre de cancer de prostată, comparativ cu cei care dorm șapte ore.
Potrivit cercetătorilor, lipsa somnului poate inhiba producția de melatonină, hormomul care afectează ritmurile circadiene (veghe/somn). Secreția mai mică de melatonină poate provoca o creștere a mutațiilor genetice, o slăbire a sistemului imunitar și alte dezechilibre. De asemenea, lipsa somului poate contribui la dezechilibre la nivelul genelor implicate în lupta contra tumorilor, explică dr. Gapstur.