"Dacă nu ar exista ong-urile și societățile de pacienți, am fi cu mulți ani în urmă pentru că, din nefericire, singurii de care se tem politicenii și toți factori decidenți au ajuns să fie asociațiile de pacienți. Ei știu de nevoile reale ale unui spital sau ale unui doctor pentru a salva pacienți. Există foarte multe lucruri care nu funcționează. Va trebui să recunoaștem și să facem ceva. S-au importat foarte multe medicamente, s-au adus medicamente noi, dar încă există medicamente care nu sunt pe piața românească și care există în toate protocoalele internaționale pentru tratamentul pacienților oncologici. Acele medicamente nu există încă în România. (...) În cadrul unor afecțiuni de leucemie se face o procedură de iradiere corporeală în timpul tratamentului chimioterapic, fix într-o anumită zi. Sunt ani de când am făcut tot ce se poate pe lumea asta pentru ca pacienții să aibă acces la această terapie. Nici până în acest moment nimeni nu a făcut nimic. Este vorba de un număr restrâns de pacienți. Cred că la nivel național ar fi nevoie de 20 de proceduri pe an din experiența noastră", precizează conf. dr. Carmen Orban.
La aceeaşi conferinţă de presă, Oana Costan, director de programe în cadrul CNAS, a anunţat că patru molecule noi pentru tratamentul diferitelor tipuri de cancer au fost introduse pe lista C2 - medicamente compensate şi gratuite.
De asemenea, directorul de programe din CNAS, a mai anunţat că s-au înfiinţat sub-comisia de hematologie şi oncologie pediatrică pentru analiza şi avizarea iniţierii şi continuării tratamentelor şi sub-comisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii, care se întrunesc la nevoie, ori de câte ori apar solicitări.
În ceea ce privește investigațiile prin PET CT, directorul din CNAS a precizat că, în primul trimestru al anului 2016, au fost deja investigate prin această metodă 880 de persoane.