Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost diagnosticat cu meningiom cerebral atipic recidivant, localizat fronto-parietal, pe partea stângă. Până la această intervenţie, pacientul a suferit trei intervenţii chirurgicale de eliminare a tumorii. Din păcate, cu toate intervenţiile chirurgiale şi radioterapia, tumora s-a refăcut, până la formarea unui nou meningiom la baza creierului, alte două meningioame mai mici, în zona frontală. În aceste condiţii, pacientului i-au fost afectate mişcările din jumătatea dreaptă a corpului, în special ale mâini. De fapt, pacientul a ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea folosi deloc mâna drepată.
Majoritata medicilor au declarat că este un caz inoperabil. Totuşi, echipa dr Dan Şuiaga, medic specialist neurochirurgie, şi specialişti de la International Neuroscience Institute din Hanovra ai acceptat să dea o şansă acestui pacient.
Intervenţia chirurgicală s-a derulat în două etape. Prima etapă avut loc în luna august şi s-au extirpat tumorile mari şi în septembrie, s-a realizat intervenţia pentru eliminarea celorlalte tumori.
După aceste operaţii, controalele imagistice au indicat că pacientul şi-a recuperat o parte din abilităţile afectate. El face şedinţe de kinetoterapuie şi controale periodice pentru a preveni recidivele şi apariţia formaţiunilor tumorale în alte zone ale creierului.
Meningiomul cerebral este o tumoră benignă ce se dezvoltă de la nivelul meningelui cerebral sau spinal, cu caracter recidivant la un interval mare postoperator. Cel mai frecvent, meningioamele se găsesc la suprafaţa creierului sau la baza creierului. Unele meningioame sunt clasificate ca atipice, adică sunt la graniţa dintre benign şi malign.