Cristian a venit pe lume cu o povară imposibil de dus de unul singur: insuficienţă cardiacă, apoi, insuficienţă renală şi hepatică. Şansa lui a fost medicul Cătălin Crîstoveanu, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „MS Curie”, secţia de neonatologie şi dotarea de aici. La ora actuală, Cristian este primul caz de acest fel din lume care a fost salvat de doctorul Cîrstoveanu cu ajutorul unei tehnici revoluționare: hemodiafiltrare.
Iniţial, medicii din secţia de chirurgie cardiacă, vestită deja pentru performanţele chirurgicale pe inimioarele nou-născuţilor, au reuşit să o repare şi pe a lui Cristian. Dar din nu se ştie ce motive a apărut o infecţie cu disfuncţie multiplă de organe. Practic, Cristian acumula, dar nu elimina lichidele. Era ca o pungă plină până la refuz cu apă, de care nu putea scăpa. La 10 luni, corpul lui cântărea 8 kilograme.
A fost adus la doctorul Cătălin Crîstoveanu din secţia de neonatologie. Deoarece dr. Crîstoveanu a pus în mişcare un proiect de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui aparat de dializă, salvator pentru copiii născuţi prematur sau cum este cazul lui Cristian. Aparatul este deja în secţia de neonatologie şi Cristian a beneficiat de acesta.
Două săptămâni non-stop, aceast aparat a fost rinichiul lui Cristian.
„Indicaţia iniţială este de dializă peritoneală, ceea ce noi am făcut la prematuri, la nou-născut. La Cristian nu era posibilă, pentru că nu putea elimina surplusul de lichide. La Cristian surplusul de lichide acumulat şi neliminat era marea problemă, pe lângă altele. Or, cu acest aparat am reuşit rapid. Pentru noi este esenţial, deoarece nu sunt multe rapoarte de cazuri similare. În aceste cazuri, abordul vascular este cel mai important. Sunt două catetere care se plasează într-un vas mare din organism : pe un cateter se face accesul, iar pe celălalt se întoarce sângele detoxificat în organism, iar surplusul de lichide este eliminat”, ne explică doctorul Crîstoveanu.
Dar când a început să funcţioneze rinichiul, a apărut acumularea în exces a bilirubinei în sânge. Medicul Crîstoveanu nu s-a lăsat bătut şi a trecut la dializa hepatică, punând la acest aparat un filtru hepatic. Acum, Cristian este detubat, nu mai are nevoie nici de suport renal, nici de suport hepatic, nici de suport respirator. A primit hrana şi a fost „înţărcat” de la de morfină, de la drogurile anestezice şi sedative.
Dacă se strânge suma necesară (20.000 de euro), acest aparat poate însemna supravieţuire pentru mulţi copii sub 2 kg îngrijiţi la Spitalul “Marie Curie” cu insuficiență renală. Intervenția în astfel de cazuri este dificilă însă, aşa cum a dovedit medicul Cătălin Crîstoveanu, poate fi realizată în beneficiul multor prunci, cu ajutorul acestei tehnologii revoluționare.