În ultima săptămână (25 și 30 august a.c.), în țara noastră, au fost înregistrate 10 cazuri de infecție cu virusul West-Nile, din care 4 decese, în timp ce în perioada 9.05 – 25.08 a.c. erau confirmate 6 cazuri de infecție, din care 2 decese.
În sezonul 2017, (9.05-30.08.2017) în total, au fost înregistrate 16 cazuri de infecție cu virusul West Nile, din care 6 decese (București-3, Buzău-1, Brăila-1, Olt-1), precizează Institutul Național de Sănătate Publică.
Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 3 la grupa 50-59 de ani, 3 la grupa 60-69 de ani, 5 la grupa 70-79 de ani și 5 la 80 de ani și peste această vârstă.
Recomandări
Institutul Național de Sănătate Publică recomandă populației: să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi; să folosească substanțe chimice repelante de țânțari; să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă prin plase de protecție la uși și ferestre; să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele cu apă stătută și gunoiul menajer.