În timp ce mulți fumători susțin că teama cea mai mare este să nu se îngrașe, dacă se lasă de fumat, oamenii de știință au constatat că, dimpotrivă, fumătorii au șanse mai mari să câștige în circumferință, decât nefumătorii.
Fumătorii înrăiți ar putea avea un stomac mai gras, sugerează noile cercetări.
Oamenii de știință de la Universitatea din Glasgow au descoperit că, deși fumatul ar putea fi asociat cu slăbitul, aceasta tinde să împingă grăsimea în zonele centrale ale organismului, și anume, un stomac mai mare.
Fumătorii ar putea avea, astfel, grăsimea concentrată în jurul stomacului.
"Practic, atunci când fumătorii iau în greutate, aceștia vor avea circumferința peste burtă mai mare decât aceeași creștere în greutate la un nefumător. Acest lucru poate duce, de asemenea, la un risc mai mare pentru diabetul zaharat”, explică profesorul Naveed Sattar.
În studiul lor, cercetatorii au analizat aproximativ 150.000 de participanți, fiecăruia dintre ei fiindu-le analizate obiceiurile legate de fumat, greutatea, precum și circumferința taliei.