Sucul de roşii ar putea să atenueze simptomele menopauzei, explică un studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Medicină din Tokyo, publicat în revista Nutrition Journal. Bufeuri, insomnie, anxietate… Tulburările menopauzei sunt provocate de oprirea secreţiei de hormani ovarieni, estrogeni şi progesteroni. Dar, potrivit acestui studiu, sucul de roşii, băut zilnic, poate reduce aceste efecte neplăcute.
Cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au monitorizat 95 de femei cu vârste între 40 şi 60 de ani, care prezentau simptome ale menopauzei. Femeile au băut 200 ml de suc de roşii de două ori pe zi, timp de opt săptămâni. Rezultatele studiului au indicat că sucul de roşii atenuează simptomele menopauzei, inclusiv anxietatea, bufeurile şi creşterea ritmului cardiac. De asemenea, cu sucul de roşii s-a înregistrat o reducere a nivelului colesterolului rău. Pentru ca efectele să fie reale, femeile trebuie să bea suc din roşii proaspete, fără sare, fără conservanţi şi aditivi. Adică, este recomandat ca sucul să fie preparat în casă şi nu preambalat.
Rezultatele pozitive sunt datorate prezenţei unui acid (gamma aminobutiric sau GABA), din sucul de roşii, care acţionează exact ca estrogenii, hormoni feminini, explică Asuka Hirose, cercetător la departamentul de obstetrică şi ginecologie al Universităţii Medicale din Tokyo.
Acest studiu mai adaugă un beneficiu la multe altele pe care ni le oferă roşiile. Pentru că roşii sunt excelente pentru sănătatea inimii. A mânca roşii înseamnă un aport de licopen, un protector contra infarctului. 80 de grame de suc de roşii preparat în casă reuşeşte să compenseze efectele nefaste ale unui prânz bogat în grăsimi, care se depun pe pereţii vaselor de sânge, facilitând astfel apariţia aterosclerozei, demonstrează cercetătorii finlandezi. De asemenea, roşiile sunt excelente în lupta contra cancerului de prostată. A mânca două roşii zilnic îi ajută pe bărbaţi să reducă cu 20% riscul de cancer de prostată, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici de la universităţile din Bristol, Cambridge şi Oxford.