Un vaccin experimental contra HIV (virusul imunodeficienţei umane) testat pe maimuţe a dat rezultate încurajatoare, potrivit unui studiu publicat recent în revista Science. Acest vaccin este administrat în două etape : în prima sistemul imun este pregătit cu un alt agent patogen pentru folosirea unei proteine din învelişul HIV. Potrivit autorilor studiului, vaccinul realizează cea mai bună strategie de protecţie contra unei infecţiei cu HIV la oameni.
Protecţie în 50% din cazuri
Pentru a evalua efectele vaccinului, mai întâi cercetătorii au injectat maimuţelor cu un vaccin contra unui adenovirus (virusuri implicate în numeroase infecţii la om) pentru a acţiona asupra sistemului lor imun. În a doua fază, cercetătorii au făcut un rapel al vaccinului, de această dată cu o proteină din anvelopa HIV, pentru a declanşa o reacţie mai puternică din partea celulelor din sistemul imun.
Conform acestui studiu, vaccinul a realizat o protecţie totală în cazul a 50% din cele 20 de maimuţe testate contra infecţiei prin virusul imunodeficienţei simiene (VIS), considerat strămoşul lui HIV la oameni.
Studiul demonstrează că există o legătură puternică între capacitatea de protecţie conferită de acest vaccin şi numărul anticorpilor produşi pentru combaterea virusului.
Profesorul Dan Barouch, specialist virusolog, la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, care a participat la studiu, spune că acest test deschide calea evaluării vaccinului pentru oameni. Grupul farmaceutic implicat în acest studiu recrutează 400 de voluntari în Statele Unite şi Rwanda pentru primul test clinic. De asemenea, vor fi cooptaţi şi alţi voluntari din Africa de Sud, Uganda şi Thailanda.