A mânca este un verb puternic legat de verbul a trăi. Dar ce se întâmplă dacă această legătură este slăbită. După numai şase ore de la ultima masă, nivelul glicogenului din corpul omului începe să scadă. Glicogenul este o glucidă care permite eliberarea mai rapidă a glucozei de care corpul omului are nevoie pentru a-şi reface rezervele energetice. 75% din glucoză este folosită pentru alimentarea diferitelor zone ale corpului, în timp ce restul de 25% este destinată creierului. Când corpul omului îşi dă seama că nu are suficient glicogen, el declanşează un proces numit cetoză (proces care se bazează pe descompunerea grăsimilor în acizi graşi, folosiţi de celulele corpului pentru a obţine energie). Corpul va trece la rezerve de grăsime pentru a compensa această lipsă. Dar procedând astfel, corpul nu poate acoperi decât 75% din cât are nevoie creierul, deoarece creierul nu poate folosi acizi graşi cu lanţ lung prezenţi în masa adipoasă.
Scade masa osoasă, scade libidoul...
După 72 de ore de post, lucrurile se complică. Deoarece corpul omului va începe să se auto-canibalizeze, servindu-se din propriile proteine cu scopul de a folosi acizii aminici pentru a crea glucoză. Densitatea osoasă începe să scadă, la fel şi libidoul. Fără hrană, corpul omului va continua să se degradeze până îţi va epuiza în totalitate glucoza, grăsimea, ţesuturile, chiar masa musculară. În plus, sistemul imun începe să scadă şi el până la punctul când nu va mai putea ţine piept bolilor.
În concluzie, nu vă abţineţi fără logică de la mâncare. Şi ţineţi seama că efectele privării corpului de hrană sunt condiţionate de hidratare şi de rezervele de grăsime pe care le are corpul omului.
